Tenis - Fed Cup: Simona Halep - Ne dorim să câştigăm la simplu, să nu creăm emoţii

Tenis - Fed Cup: Simona Halep - Ne dorim să câştigăm la simplu, să nu creăm emoţii

Simona Halep, racheta numărul unu a echipei de Fed Cup a României, a declarat, luni, pe aeroportul Otopeni, înaintea plecării spre Paris pentru meciul cu Franţa din semifinalele competiţiei (20-21 aprilie), că s-a antrenat foarte bine în ultima perioadă, a ajuns la un nivel destul de ridicat pe zgură şi speră ca partida de dublu să nu mai fie decisivă ca în sfertul cu Cehia.

Fostul lider mondial a opinat că meciul cu Franţa se anunţă dificil, dar speră ca balanţa victoriei să se încline de partea României înaintea ultimei partide de dublu: ''E greu să spun, pentru că nu am mai jucat contra Franţei şi pe hârtie nu este mai dificil, pentru că Cehia a fost campioană şase ani din opt, sau ceva de genul ăsta, dar va fi greu cu siguranţă. Nu ne dorim acest lucru, ne dorim să câştigăm la simplu, ca să nu creăm emoţii, dar orice meci este important şi dacă vom ajunge la dublu, fetele sunt destul de puternice ca să câştige meciul. Suntem jucătoare puternice, suntem într-o formă bună, consider eu, atmosfera este un lucru foarte important în echipă şi cred că şi publicul, care o să ne susţină. Sunt foarte mulţi care vor veni şi vreau să le mulţumesc pentru acest lucru''.

Simona a avut parte de susţinere din partea publicului francez la Roland Garros, unde a câştigat trofeul în 2018, dar acum nu mai este cazul şi speră ca fanii români să impulsioneze echipa României la fel ca la meciul cu Cehia de la Ostrava: ''E altceva, jucăm contra Franţei şi cred că publicul va fi cu Franţa, aşa e normal. Ştiu că este un public gălăgios, în sensul bun, au o galerie foarte puternică, dar trebuie să ne luăm energia de la suporterii noştri, de la echipa noastră şi de la apropiaţii noştri care vin să ne susţină''.

Faţă de echipa de la meciul cu Cehia (3-2) din sferturi, căpitanul Florin Segărceanu a înlocuit-o pe Ana Bogdan cu Raluca Olaru, o jucătoare specializată în partidele de dublu.

''Este treaba căpitanului, el a luat întotdeauna deciziile şi le ia în continuare. Sunt deciziile lui şi noi doar ne adaptăm deciziei'', a spus numărul 2 WTA.

Halep a adăugat că s-a pregătit foarte bine pe zgura de la Stejarii Country Club şi se aşteaptă la o confruntare complicată cu componentele echipei Franţei (Alize Cornet, Caroline Garcia, Pauline Parmentier, Kristina Mladenovic şi Fiona Ferro).

''Şi ele au avut rezultate foarte bune pe zgură. Eu am avut rezultat maxim, fiind câştigătoare la Roland Garros anul trecut, dar fiecare meci e diferit, iar zgura în sală e un pic altfel. M-am antrenat toată perioada la Stejarii Country Club şi a fost o perioadă foarte bună, prin care cred eu am ajuns la un nivel destul de ridicat pe zgură deocamdată. Dar fiecare meci este dificil şi fiecare partidă este cu foarte mare încărcătură emoţională la Fed Cup. În general nu mi-e teamă de nicio jucătoare, încerc să mă autodepăşesc de fiecare dată, încerc să mă concentrez pe mine, pe ceea ce trebuie să joc şi rezultatul vine de la sine. Cred că toate au un stil dificil, un stil diferit, nu poţi s-o compari pe Garcia cu Cornet sau cu Mladenovic, toate sunt dificile şi la nivelul acesta fiecare meci este greu, aşa că o să vedem'', a declarat Simona Halep.

Echipa României, alcătuită din Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu, Raluca Olaru şi căpitanul-nejucător Florin Segărceanu, a plecat luni la prânz către Rouen, gazda semifinalei din Fed Cup.

În sferturile Grupei Mondiale a Fed Cup, România a învins echipa Cehiei, deţinătoarea trofeului, cu 3-2, prin punctele obţinute de Simona Halep, victorioasă în ambele partide de simplu, şi de perechea Irina Begu/Monica Niculescu, în timp ce Franţa a dispus cu 3-1 de Belgia.

Meciul Franţa - România se dispută pe 20 şi 21 aprilie la Palatul Sporturilor Kindarena din Rouen, sală inaugurată în 2012 şi care în funcţie de configuraţie are o capacitate de 4.500-6.000 locuri. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale