Tenis: Andreea Mitu, calificată în optimile turneului WTA de la Katowice (Polonia)

Tenis: Andreea Mitu, calificată în optimile turneului WTA de la Katowice (Polonia)

Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu s-a calificat, cu emoții, în optimile de finală ale turneului WTA de la Katowice (Polonia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, luni, după ce a dispus cu 4-6, 6-2, 7-5 de elvețianca Romina Oprandi.

Mitu (24 ani, 110 WTA) a obținut victoria la capătul unui meci care a durat o oră și 51 minute, în fața unei adversare de 30 de ani, aflată pe locul 134 în lume, dar care în 2013 era pe locul 32 în ierarhia WTA.

Primul set a fost echilibrat, după break-uri reușite în primele două ghemuri de cele două jucătoare, Oprandi a câștigat din nou pe serviciul româncei la scorul de 4-4, iar apoi a încheiat setul în 35 de minute.

În setul secund, Mitu a înclinat balanța la 3-2, printr-un break (4-2), iar apoi a salvat două mingi de break și nu a mai cedat inițiativa, adjudecându-și setul cu 6-2, în 27 de minute.

În decisiv, Andreea Mitu a condus cu 1-0 și 2-1, însă Oprandi a luat trei ghemuri la rând și s-a desprins la 2-4. Mitu s-a mobilizat, și-a câștigat serviciul, apoi a reușit un break la zero și a preluat conducere cu 5-4 după ce și-a făcut din nou serviciul. Elvețianca a egalat la 5-5, după care Andreea Mitu a fost nevoită să salveze trei mingi de break, a făcut 6-5 în cele din urmă, iar apoi s-a impus cu 7-5.

Andreea a avut unele probleme cu serviciul, în special cu al doilea (procentaj de doar 33%), comițând 8 duble greșeli.

Andreea Mitu și-a asigurat 3.310 dolari și 30 de puncte WTA, iar adversara sa din optimi va fi învingătoarea dintre croata Donna Vekic și belgianca Kirsten Flipkens.

Andreea Mitu va juca și la dublu, alături de Elena Bogdan, adversarele din runda inaugurală fiind Naomi Broady (Marea Britanie) și Alicja Rosolska (Polonia).

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Teodora Oprea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 BREAKING DNA a găsit la domiciliul primăriței din Olteni / Teleorman 251.860 de euro, 90.100 de lei și 320 de dolari

2 Hopa! Ce avem noi aici?

3 VIDEO Pe asta ați văzut-o?

4 VIDEO Trump Jr. / „Am fost la Monaco, jumătate dintre mașinile de superlux sunt ale ucrainenilor”

5 Document / „Europa va fi de nerecunoscut” / Noua strategie de securitate a SUA dă fiori...