Tenis: Angelique Kerber, deţinătoarea titlului, a debutat cu o victorie la Sydney (WTA)

Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, numărul 2 mondial şi deţinătoarea titlului la turneul WTA de la Sydney, a debutat cu o victorie, impunându-se cu scorul de 7-6 (7/3), 6-2 în faţa italiencei Camila Giorgi, într-o partidă disputată marţi.

Pentru al sezon an consecutiv, Kerber a venit la Sydney după ce a participat anterior la Cupa Hopman cu echipa ţării sale, în care a făcut pereche cu Alexander Zverev, cei doi fiind învinşi duminică, în finală, de Elveţia lui Roger Federer şi a Belindei Bencic.

Kerber, care a fost scutită de primul tur, se va lupta pentru un loc în sferturile de finală la Sydney cu câştigătoarea partidei dintre cehoaica Petra Kvitova, cap de serie numărul 5, şi taiwaneza Su-Wei Hsieh.

Kvitova a învins-o marţi, cu 6-1, 7-5, pe Arina Sabelanka, recenta câştigătoare a turneului de la Shenzhen (China), în timp ce Hsieh a dispus cu 7-6 (7/4), 6-3 de americanca Danielle Collins.

Miercuri va intra în competiţie la turneul de la antipozi şi principala favorită, românca Simona Halep, care o va înfrunta pe australianca Ashleigh Barty, în cel de-al doilea meci al zilei de pe terenul principal arenei de la Sydney, conform programului publicat de organizatori.


AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

3 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

4 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver

5 Țara lui Plaha / Cine este personajul care construiește ansamblul imobiliar Satina Park din Craiova, despre care Ministrul Apărării spune că obturează u…