Tenis: Bara şi Errani, calificate în semifinalele probei de dublu la Budapesta (WTA)

Perechea româno-italiană Irina Bara/Sara Errani a reuşit să acceadă în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de tenis de la Budapesta (WTA), dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, miercuri, după ce le-au învins pe rusoaicele Ana Kalinskaia/Iana Sizikova, principalele favorite, cu 7-6 (5), 6-4.

Bara şi Errani s-au impus după o oră şi 41 de minute, asigurându-şi un cec de 3.800 de dolari şi 110 puncte WTA la dublu.

În sferturi la dublu va juca şi perechea româno-maghiară Mihaela Buzărnescu/Fanny Stollar, contra cuplului maghiar Anna Bondar/Dalma Galfi. Câştigătoarele din acest duel vor evolua în semifinale împotriva cuplului Bara/Errani.

Bara a fost învinsă, miercuri, în optimi la simplu de sârboaica Olga Danilovic, cu 6-4, 6-3.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte