Tenis: Bianca Andreescu a abandonat după calificarea în sferturile de finală la Strasbourg (WTA)

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a abandonat după calificarea în sferturile de finală ale turneului feminin de tenis de la Strasbourg (Franţa), din cauza unei accidentări, informează site-ul WTA.

Andreescu, favorita numărul 3 a acestei competiţii, de categoria WTA 250, dotată cu premii totale de 235.238 de dolari, a trecut marţi, în optimile de finală, cu 6-1, 6-4, de belgianca Maryna Zaneska (6-1, 6-4), dar la sfârşitul meciului a declarat forfait pentru restul turneului, acuzând dureri abdominale.

"Nu vreau să forţez înainte de Roland Garros. Nu vreau să-mi asum riscuri. Nu cred că este ceva serios, dar în trecut am avut o mulţime de probleme fizice şi uneori s-au agravat, aşa că vreau să învăţ din acele greşeli. Este foarte dezamăgitor să renunţ, dar tenisul pe care l-am produs aici a fost foarte bun", a declarat Andreescu, ocupata locului 7 în ierarhia mondială.

Luna trecută, reprezentanta "frunzei de arţar" a abandonat în finala turneului WTA 1.000 de la Miami, pe 3 aprilie, împotriva australiencei Ashleigh Barty, din cauza unei accidentări la piciorul drept. Ulterior, ea a fost testată pozitiv la Covid-19 şi a ratat participarea la turneul de la Madrid, organizat de Ion Ţiriac.

Victorioasă la US Open în 2019, Bianca Andreescu a fost absentă de pe terenurile de tenis o perioadă de 15 luni, din cauza unei accidentări la genunchi, urmată de criza generată de pandemia de coronavirus.

Jucătoarea canadiană, în vârstă de 20 ani, a revenit în competiţie în luna februarie, la Openul Australiei, unde a fost eliminată în turul al doilea de taiwaneza Su-wei Hsieh (cu 6-3, 6-2).
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR