Tenis: Daniil Medvedev a câştigat în premieră Turneul Campionilor

Tenis: Daniil Medvedev a câştigat în premieră Turneul Campionilor

Tenismanul rus Daniil Medvedev (24 ani), numărul 4 mondial, a câştigat pentru prima oară în cariera sa Turneul Campionilor, învingându-l cu 4-6, 7-6 (7/2), 6-4 pe austriacul Dominic Thiem, în finala disputată duminică seara la Londra.

Campion, în urmă cu două săptămâni, în Mastersul 1.000 ATP de la Paris-Bercy, Medvedev i-a dominat pe cei mai buni trei jucători ai lumii pe parcursul turneului londonez, stabilind astfel o premieră la această competiţie, dotată cu premii totale în valoare de 5,7 milioane dolari. El l-a învins pe sârbul Novak Djokovic (nr. 1) în grupe şi apoi pe spaniolul Rafael Nadal (nr. 2), în semifinale, înainte de a cuceri trofeul în faţa lui Thiem (nr. 3), finalistul ediţiei de anul trecut, încheiată cu victoria grecului Stefanos Tsitsipas.

Medvedev a devenit cu această ocazie al doilea jucător rus care se impune în Turneul Campionilor, după Nikolai Davîdenko, în 2009, la prima ediţie care a avut loc în capitala britanică. El încheie practic un ciclu, deoarece competiţia de final de sezon din circuitul ATP se va muta de anul viitor în Italia, la Torino.

Finala de duminică este cea mai lungă din istoria Turneului Campionilor, de când se dispută în trei seturi, câştigătorul fiind decis după 2 ore şi 42 minute de joc. Este, de asemenea, una dintre cele mai strânse, pe parcursul căreia Medvedev a reuşit 115 puncte în total, faţă de 112 realizate de Thiem.

Daniil Medvedev este al patrulea tenisman din istorie, după Stefan Edberg, Michael Stich şi Novak Djokovic, care câştigă Turneul Campionilor la un an după ce a pierdut toate cele trei meciuri la prima sa participare la acest eveniment.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Hopa! Ce avem noi aici?

2 VIDEO Pe asta ați văzut-o?

3 BREAKING Expert / Raze cosmice dintr-o galaxie îndepărtată au lovit un avion. Acesta a căzut în gol, iar 15 oameni au ajuns la spital

4 Detalii terifiante despre moartea milionarului în crypto Roman Novak şi a soţiei sale. Ce s-a întâmplat înainte de a fi descoperiţi, dezmembraţi, în D…

5 Ce se întâmplă? / Bulgarii, revoltați după ce turcii au scos din apele lor teritoriale petrolierul rusesc lovit de dronele ucrainene