Tenis: Daniil Medvedev l-a învins pe Novak Djokovic în finala turneului US Open

Tenis: Daniil Medvedev l-a învins pe Novak Djokovic în finala turneului US Open

Tenismanul rus Daniil Medvedev, ocupantul locului secund în clasamentul ATP, l-a învins în trei seturi simetrice, 6-4, 6-4, 6-4, pe sârbul Novak Djokovic, duminică la New York, în finala turneului US Open.

Djokovic (34 ani), numărul unu mondial, a ratat astfel ocazia de a câştigat toate cele patru titluri de Mare Şlem pe parcursul unui singur an, performanţă pe care a reuşit-o ultima oară australianul Rod Laver în 1969, şi de a deveni totodată primul jucător din istorie care cucereşte 21 de titluri majore.



Medvedev (25 ani), care s-a impus după două ore şi 16 minute de joc, este treilea tenisman rus care câştigă trofeul într-un turneu de Grand Slam, după Evgheni Kafelnikov şi Marat Safin.

El şi-a luat cu această ocazie revanşa în faţa lui Djokovic după eşecul suferit anul acesta în finala Openului Australiei de la Melbourne.

Stupefacţia a fost imensă pe arena Arthur Ashe de la Flushing Meadows, unde publicul spera să fie martor la istorie şi l-a susţinut în totalitate pe Djokovic, printre cei 23.000 de spectatori numărându-se vedete precum Leonardo DiCaprio sau Spike Lee.



"Îmi pare rău pentru fanii tăi şi pentru tine, Novak, ştiam ce poţi realiza. Când vedem tot ceea ce ai reuşit pe parcursul carierei tale... Pot să spun acum, dar pentru mine eşti cel mai mare jucător din istorie", a declarat Medvedev la finalul meciului.

"Dacă este cineva care merită să fie aici în acest moment, acela eşti tu, Daniil", a fost răspunsul lui Djokovic, care nu şi-a putut reţine însă lacrimile.

Până în prezent doar doi jucători, americanul Don Budge (în 1938) şi australianul Rod Laver (în 1962 şi 1969) au reuşit să câştige toate cele patru turnee de Mare Şlem pe parcursul unui singur sezon, în timp ce la feminin au realizat această performanţă americanca Maureen Connoly (1953), australianca Margaret Court (1970) şi germanca Steffi Graf (1988).
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)

Foto: (c) JUSTIN LANE / EPA


populare
astăzi

1 Corina Caragea, luată prin surprindere în vacanța din Doha: „Te măriți cu mine? Du-te dracu!”

2 Postarea lui Tusk care a aprins X-ul: mesaj direct către Washington, devenit viral în mai puțin de o zi

3 CTP critică atitudinea lui Drulă după alegerile din Capitală: schimbare de ton care „dezgustă”

4 Monica Pop și prietenele sale, date afară dintr-un restaurant din Capitală. „S-a purtat execrabil”

5 Avertismentul unui politolog / „În Federatia Rusă se înmulțesc semnele unei mobilizări generale mascate”