Tenis: Djokovic a debutat cu dreptul la turneul de la Roland Garros

Tenis: Djokovic a debutat cu dreptul la turneul de la Roland Garros

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial şi deţinătorul trofeului, s-a calificat fără probleme în turul secund al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, învingându-l în trei seturi, 6-3, 6-1, 6-0, pe japonezul Yoshihito Nishioka (locul 99 ATP), luni, în meciul său de debut la actuala ediţie a competiţie pariziene.

La o zi după ce a sărbătorit împlinirea vârstei de 35 de ani, Djokovic a început cu dreptul campania de câştigare a celui de-al 21-lea său trofeu de Grand Slam, care i-ar permite să egaleze recordul deţinut de spaniolul Rafael Nadal, din luna ianuarie, după victoria acestuia de la Australian Open.

"Nole" s-a impus la jumătatea acestei luni în turneul de la Roma, unde a cucerit primul său titlu din 2022, în condiţiile în care nu a jucat prea mult în prima parte a acestui an, după ce a fost expulzat din Australia, unde trebuia să participe la Grand Slam-ul de la Melbourne, şi nu a putut intra apoi în Statele Unite, pentru a lua parte la turneele Masters 1.000 ATP de la Indian Wells şi Miami, din cauza refuzului său de a se vaccina împotriva Covid-19.

În turul secund, Djokovic îl va înfrunta pe câştigătorul întâlnirii dintre argentinianul Federico Coria şi slovacul Alex Molcan, pregătit de fostul antrenor al sârbului, Marian Vajda.

Tot luni, Rafael Nadal, cap de serie numărul 5, a dispus cu 6-2, 6-2, 6-2 de australianul Jordan Thompson, obţinând a 106-a sa victorie în 109 meciuri disputate de-a lungul carierei sale la Roland Garros, turneu pe care l-a câştigat de 13 ori până acum (un record).

De asemenea, aceasta a fost a 299-a victorie obţinută de Nadal în Mare Şlem, şi speră să intre în clubul jucătorilor cu peste 300 de succese în cele patru turnee majore ale circuitului profesionist, din care fac parte Roger Federer şi Novak Djokovic, în cazul unei victorii în faţa francezului Corentin Moutet, beneficiarul unui wild card, care a reuşit să-l învingă în patru seturi, 2-6, 6-3, 7-6 (7/2), 6-3, pe elveţianul Stan Wawrinka, campion pe zgura pariziană în 2015.

Marţi îşi va face debutul la Roland Garros şi favoritul numărul 2, rusul Daniil Medvedev, care îl va înfrunta pe argentinianul Facundo Bagnis.

Rezultate - turul 1:
Novak Djokovic (Serbia/N.1) - Yoshihito Nishioka (Japonia) 6-3, 6-1, 6-0
Rafael Nadal (Spania/N.5) - Jordan Thompson (Australia) 6-2, 6-2, 6-2
Borna Gojo (Croaţia) - Alessandro Giannessi (Italia) 6-4, 6-7 (3/7), 6-7 (4/7), 7-6 (7/4), 6-4
Filip Krajinovic (Serbia) - Reilly Opelka (SUA/N.17) 7-6 (7/5), 6-2, 6-3
Corentin Moutet (Franţa) - Stan Wawrinka (Elveţia) 2-6, 6-3, 7-6 (7/2), 6-3
Sebastian Baez (Argentina) - Dusan Lajovic (Serbia) 6-3, 3-6, 6-4, 6-3
Brandon Nakashima (SUA) - Kamil Majchrzak (Polonia) 6-4, 2-6, 4-6, 7-6 (7/3), 6-2
Taylor Fritz (SUA/N.13) - Santiago Rodriguez (Argentina) 7-6 (7/2), 3-6, 6-3, 4-6, 6-4
Cameron Norrie (Marea Britanie/N.10) - Manuel Guinard (Franţa) 7-5, 6-2, 6-0
Pedro Cachin (Argentina) - Norbert Gombos (Slovacia) 6-1, 3-6, 6-2, 6-3
Daniel Evans (Marea Britanie/N.29) - Francisco Cerundolo (Argentina) 7-6 (7/3), 6-4, 6-4
Mikael Ymer (Suedia) - James Duckworth (Australia) 6-2, 6-4, 6-2
Nikoloz Basilaşvili (Georgia/N.22) - Maxime Cressy (SUA) 3-6, 2-6, 7-6 (10/8), 6-4, 6-4
Mackenzie McDonald (SUA) - Franco Agamenone (Italia) 1-6, 6-2, 6-3, 7-6 (7/3)
Marton Fucsovics (Ungaria) - Geoffrey Blancaneaux (Franţa) 6-2, 6-4, 6-4
Marin Cilic (Croaţia/N.20) - Attila Balazs (Ungaria) 6-0, 6-1, 6-2
Miomir Kecmanovic (Serbia/N.28) - Tomas Etcheverry (Argentina) 6-3, 7-5, 6-3
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...