Tenis: Djokovic a sosit pe aeroportul din Melbourne pentru a părăsi Australia

Tenismanul sârb Novak Djokovic a sosit duminică pe aeroportul din Melbourne, de unde urmează sa părăsească Australia după anularea vizei sale de către autorităţi, a constatat o ziaristă AFP.

N.1 mondial al tenisului masculin, care nu va putea participa la Australian Open unde viza un al 21-lea titlu de Mare Şlem, trebuie mai întâi să ia un zbor spre Dubai.

Tribunalul federal australian a respins, duminică, apelul depus de Novak Djokovic împotriva anulării vizei sale şi a deportării din Australia, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Verdictul anunţat de judecătorul şef James Allsop a venit în urma unei decizii unanime a celor trei judecători care au participat la audierea cazului la Tribunalul Federal al Australiei.

Această decizie înseamnă că Djokovic, nevaccinat contra Covid-19 şi intrat în Australia în baza unei excepţii medicale, nu mai poate întreprinde alte acţiuni legale şi astfel nu îşi va putea apăra titlul de campion la turneul Australian Open, care începe luni şi ar putea primi o interdicţie de trei ani de a intra în Australia.

Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.

Luni 10 ianuarie, Djokovic a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei.

Sârbul a recunoscut, miercuri, că a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată" în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.

Novak Djokovic deţine recordul de titluri de Mare Şlem câştigate (20), împreună cu Rafael Nadal şi Roger Federer. Djokovic este şi deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australia Open (nouă) şi campionul en titre.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români