Tenis: Emma Răducanu, calificare de senzaţie în semifinale la US Open

Tânăra jucătoare britanică Emma Răducanu (18 ani) a reuşit o calificare de senzaţie în semifinalele turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, învingând-o miercuri seara în două seturi, 6-3, 6-4, pe elveţianca Belinda Bencic (12 WTA, favorită nr. 11), campioana olimpică de la Tokyo.

Răducanu, născută în Canada şi care provine dintr-un tată român şi o mamă chinezoaică, aflată pe locul 150 în clasamentul mondial, continuă astfel să impresioneze la acest turneu la care participă în premieră, reuşind un parcurs fără greşeală până acum venind din calificări.

După ce a învins-o în runda precedentă pe americanca Shelby Rogers (43 WTA), sfertfinalistă anul trecut şi care la actuala ediţie a eliminat-o pe nr. 1 mondial, australianca Ashleigh Barty, Răducanu nu i-a dat nicio şansă în sferturi elveţiencei Bencic, campioana olimpică de la Tokyo şi semifinalistă la US Open în 2019, încheind socotelile cu aceasta în mai puţin de o oră şi jumătate.

Răducanu a reuşit 6 aşi faţă de unul singur al elveţiencei şi a comis doar 2 duble greşeli, Bencic făcând 5.

Britanica este a treia jucătoare care vine din afara top 100 şi care ajunge în semifinalele US Open, după Billie Jean King (1979) şi Kim Clijsters (2009).

În penultimul act, Răducanu va evolua împotriva învingătoarei din partida Karolina Pliskova (Cehia, 4 WTA, favorită nr. 4) - Maria Sakkari (Grecia, 18 WTA, favorită nr. 17). AGERPRES


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…

5 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”