Tenis: Franța a câștigat pentru a 10-a oară Cupa Davis, învingând Belgia în finală cu 3-2

Tenis: Franța a câștigat pentru a 10-a oară Cupa Davis, învingând Belgia în finală cu 3-2

Franța a câștigat pentru a 10-a oară Cupa Davis, grație victoriei obținute de Lucas Pouille în fața belgianului Steve Darcis, cu 6-3, 6-1, 6-0, duminică, la Villeneuve-d'Ascq, în ultimul meci de simplu al finalei.

Cu acest succes cu 3-2, francezii pun astfel capăt unei serii de trei înfrângeri la rând (2002, 2010, 2014), câștigând Salatiera de Argint pentru prima dată după 16 ani, egalând astfel Marea Britanie la numărul de trofee.

Duminică, pe Stade Pierre Mauroy, din Villeneuve-d'Ascq, victoria Franței a fost obținută în meciul decisiv de Lucas Pouille (23 ani, nr. 18 mondial) în fața veteranului belgian Steve Darcis (33 ani, 76 ATP), într-o oră și 34 de minute.

Cu câteva ore mai devreme, nr. 1 francez Jo-Wilfried Tsonga a cedat în trei seturi în fața liderului belgian David Goffin, nr. 7 mondial, în trei seturi: 7-6 (5), 6-3, 6-2. Recentul finalist al Turneului Campionilor de la Londra, egalase scorul între cele două echipe, însă Darcis nu a reușit punctul decisiv pentru victorie.

În primele două meciuri de simplu disputate vineri, David Goffin l-a învins pe Lucas Pouille cu 7-5, 6-3, 6-1, iar Jo-Wilfried Tsonga a dispus cu 6-3, 6-2, 6-1 de Steve Darcis, iar în partida de dublu de sâmbătă, francezii Richard Gasquet/Pierre-Hugues Herbet au dus scorul la 2-1, în urma victoriei în patru seturi 6-1, 3-6, 7-6 (7/2), 6-4, în fața belgienilor Ruben Bemelmans/Joris de Loore.

Belgia va trebui să mai aibă răbdare până va câștiga pentru prima dată Salatiera de Argint. Acesta a fost al treilea său eșec într-o finală, al doilea în trei ani, după înfrângerea suferită la Gand în 2015 în fața echipei Marii Britanii a lui Andy Murray.

Căpitanul echipei Franței, Yannick Noah face de acum parte din cvartetul căpitanilor cei mai titrați în Cupa Davis, după ce a condus pentru a treia oară țara sa la câștigarea trofeului, duminică, împotriva Belgiei.

El se alătură fostului căpitan al Suediei, Hans Olsson, triplu laureat al Salatierei de Argint în anii 80, și nu se află decât la o lungime de australianul Neale Fraser și de croatul Nikola Pilic, ambii cu patru trofee.

AGERPRES (editor: Teodora Oprea, editor online: Daniela Juncu )


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro