Tenis: Halep a făcut "probabil cel mai bun meci" al său împotriva Șarapovei, crede rusoaica

Simona Halep a făcut "probabil cel mai bun meci" al său împotriva Mariei Șarapova, a declarat jucătoarea rusă de tenis, învinsă miercuri prima oară de româncă, în optimile de finală ale turneului WTA de la Beijing (6-2, 6-2).

"A reușit un meci incredibil, probabil cel mai bun pe care l-a jucat împotriva mea la toate întâlnirile noastre", a afirmat Șarapova, citată de DPA.
Halep (26 ani), a doua favorită a competiției, a câștigat primul meci în fața rusoaicei , după șapte victorii la rând ale acesteia, cea mai recentă în urmă cu aproximativ o lună, la US Open, în primul tur.

"Eu n-am fost destul de exactă. N-am văzut mingea. Nu m-am mișcat așa cum o făceam de obicei la meciurile împotriva ei. A avut consistență în lovituri și nu a făcut multe greșeli neforțate, a avut un procentaj destul de bun la serviciu. A făcut totul așa cum trebuie", a spus rusoaica.

Halep o va întâlni în sferturi pe învingătoarea dintre poloneza Agnieszka Radwanska (cap de serie numărul 11) și rusoaica Daria Kasatkina.

AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Vlad Constantinescu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara