Tenis: Irina Begu - Sunt foarte fericită, nu-mi vine să cred că acest trofeu este al meu

Tenis: Irina Begu - Sunt foarte fericită, nu-mi vine să cred că acest trofeu este al meu

Jucătoarea română Irina Begu (58 WTA) a declarat, duminică, după victoria din finala BRD Bucharest Open disputată în fața germanei Julia Goerges, că este extrem de fericită și că încă nu realizează faptul că trofeul pe care îl ține în mână îi aparține.

"În urmă cu o lună a venit Cătălina Cristea (n.r. — antrenor federal) să mă întrebe ce părere am despre trofeul care urma să fie oferit câștigătorului la BRD Bucharest Open și nu mă gândeam atunci că azi îl voi ține în mână. Sunt foarte fericită, nu-mi vine să cred că acest trofeu este al meu. Mulțumesc organizatorilor, acest turneu este foarte important pentru noi (n.r. — jucătoarele române de tenis), sper să-l mai avem aici mulți ani de acum încolo", a spus Begu, adresându-se publicului la ceremonia de de premiere.

Jucătoarea română a ținut să mulțumească echipei sale fără de care nu ar fi reușit să câștige turneul de la București. "Mulțumesc în mod special echipei mele alături de care am muncit foarte mult în ultimele două luni, chiar dacă am avut un început de sezon nu foarte bun. Fără ajutorul echipei mele nu aș fi reușit să câștig acest trofeu", a adăugat favorita numărul 7 a turneului de la Arene BNR.

Irina Begu, cap de serie numărul 7, a câștigat, duminică după-amiază, cu 6-3, 7-5, finala BRD Bucharest Open disputată în fața germanei Julia Goerges (45 WTA), devenind a doua jucătoare română care ridică trofeul turneului de la Arenele BNR, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după Simona Halep, învingătoare în 2014 și 2016.

Acesta este al patrulea turneu WTA din cariera jucătoarei în vârstă de 26 de ani, după succesele înregistrate în 2012 (Tașkent), 2015 (Seul) și 2016 (Florianopolis)

În urma victoriei de la BRD Bucharest Open, Irina Begu va primi 43.000 de dolari și 280 de puncte WTA.

Jucătoarea română, în prezent pe poziția a 58-a WTA, va urca după succesul de la București în top 40. Begu are ocazia să devină prima jucătoare română după 1990 care câștigă ambele probe ale unui turneu, simplu și dublu. Ea și Raluca Olaru urmează să joace în această seară finala probei de dublu împotriva perechii Elise Mertens (Belgia)/Demis Schuurs (Olanda).

AGERPRES (editor: Marius Țone, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 La noi poți ieși la pensie la 50 ani, în Spania firmele angajează oamenii de peste 50 ani să nu falimenteze

3 „Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI” / Un ofițer din MAI confirmă / Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajun…

4 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

5 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret