Tenis: Irina Begu, învinsă în primul tur la New Haven (WTA); Ana Bogdan, pe tabloul principal

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă, duminică, în prima rundă a turneului WTA de la New Haven (Connecticut), dotat cu premii totale de 799.000 de dolari, în timp ce Ana Bogdan a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu.

Begu (27 ani, 55 WTA) a fost întrecută de australianca Daria Gavrilova (24 ani, 23 WTA), cap de serie numărul nouă, cu 6-2, 6-1, după 67 de minute de joc. Begu a pierdut ultimele sale şase meciuri la simplu în circuitul WTA, ultima sa victorie datând de la începutul lunii iunie, la Roland Garros.

Begu nu pierduse până acum în faţa jucătoarei de origine rusă, pe care a învins-o în 2013 la Nanjing şi în 2015 la Wimbledon.

În ultimul tur al calificărilor, Ana Bogdan (25 ani, 74 WTA) a dispus de suedeza Rebecca Peterson (23 ani, 59 WTA) cu 7-6 (2), 6-3, în aproape două ore de joc. Bogdan are acum 2-1 în meciurile directe cu scandinava, în faţa căreia a mai câştigat în 2014 la un turneu ITF la Sao Paulo, cu 6-7 (1), 6-1, 6-2. Peterson s-a impus în 2015 în primul tur la Nurnberg, cu 6-3, 6-2.

Begu s-a ales cu un cec de 6.107 dolari şi un punct WTA, în timp ce Bogdan şi-a asigurat 6.107 dolari şi 26 puncte WTA, urmând să joace în primul tur cu altă jucătoare venită din calificări, Camila Giorgi (Italia). Scorul între cele două este egal, 1-1, românca învingând în 2018 la Shenzhen în primul tur, cu 6-4, 6-2, iar Giorgi (26 ani, 40 WTA) tot la Shenzhen, în primul tur, dar în 2017, cu 1-6, 7-6 (5), 6-3. Câştigătoarea dintre Bogdan şi Giorgi o va înfrunta în optimi pe Simona Halep, principala favorită a turneului.

La dublu, Raluca Olaru şi croata Darija Jurak s-au calificat în sferturi, după 6-7 (2), 7-6 (2), 10-8 cu perechea Dalila Jakupovic (Slovenia)/Renata Voracova (Cehia), într-o oră şi 57 de minute.

Olaru şi Jurak şi-au asigurat un cec de 6.365 dolari şi 100 de puncte WTA la dublu, urmând să joace în sferturi cu învingătoarele dintre cehoaicele Andrea Sestini Hlavackova/Barbora Strycova şi cuplul Shuko Aoyama (Japonia)/Lidia Morozova (Belarus).
AGERPRES


populare
astăzi

1 Printr-un mesaj dubios, rușii îi transmit din Luxemburg lui Mircea Geoană că nu l-au uitat

2 VIDEO Atac reușit al Iranului asupra unei baze americane din Arabia Saudită: Cel puțin 12 soldați răniți și avioane avariate

3 Operațiuni secrete / avioanele guvernului Orban ar fi transportat bani și obiecte de valoare din Rusia, conform dezvăluirilor unui jurnalist maghiar

4 Festivalul prostiei în PSD, în plină desfășurare / O filială județeană PSD a votat în unanimitate pentru un guvern fără Ilie Bolojan și fără USR

5 O rachetă Flamingo ucraineană a lovit o fabrică de explozibili la 750 km în interiorul Rusiei, provocând explozii puternice și nori de fum dens