Tenis: Irina Begu, învinsă în primul tur la Toronto; Monica Niculescu a ajuns în optimi la dublu

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Venus Williams, cap de serie numărul nouă, cu 6-1, 3-6, 6-3, în runda inaugurală a turneului WTA de la Toronto (Canada), dotat cu premii totale de 2.434.389 dolari.

Williams (37 ani, 9 WTA) a obținut victoria într-o oră și 57 de minute, deși a comis nu mai puțin de 10 duble greșeli în acest meci. Begu (26 ani, 59 WTA) a reușit 4 ași, dar a avut și 6 duble greșeli.

Begu, venită din calificări, va primi un cec de 7.745 dolari și 31 de puncte WTA.
La dublu, Monica Niculescu și cehoaica Barbora Krejcikova s-au calificat în optimile de finală, după 6-1, 6-3 cu americancele Christina McHale/Asia Muhammad.

Niculescu și Krejcikova, care și-au asigurat 9.170 dolari și 105 puncte, vor juca în optimi cu favoritele numărul trei, Lucie Safarova/Barbora Strycova (Cehia).

Niculescu, jucătoare care s-a retras din calificările la simplu din cauza faptului că nu a ajuns la timp de la Washington, a jucat finala turneului Rogers Cup anul trecut, alături de Simona Halep, câștigată de rusoaicele Elena Vesnina/Ekaterina Makarova, cu 6-3, 7-6 (5).

Marți, în primul tur, Sorana Cîrstea va primi replica franțuzoaicei Caroline Garcia. Simona Halep, numărul doi mondial, a fost desemnată a doua favorită a turneului de la Toronto (categoria Premier 5), urmând să joace în turul secund cu învingătoarea dintre croata Mirjana Lucic-Baroni și slovaca Magdalena Rybarikova.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?