Tenis: Jessica Pegula şi Ons Jabeur vor disputa finala turneului WTA de la Madrid

Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula (28 ani) s-a calificat în finala turneului WTA de la Madrid, după ce a învins-o în două seturi, 6-3, 6-4, pe elveţianca Jil Teichmann, joi, în cea de-a doua semifinală a competiţiei din capitala Spaniei, dotată cu premii totale de 6.575.560 de euro.

Pegula, cap de serie numărul 12, se va lupta pentru trofeu cu tunisianca Ons Jabeur, care a dispus la rândul ei, cu 6-2, 6-3, de rusoaica Ekaterina Alexandrova, în prima semifinală.

Jabeur (27 ani), ocupanta locului 10 în clasamentul mondial, este prima reprezentantă a unei naţiuni africane care accede în ultimul act al unui turneu de categoria WTA 1.000. Ea a reuşit să le elimine anterior pe campioana olimpică en titre, elveţianca Belinda Bencic, şi pe românca Simona Halep, dublă campioană de Mare Şlem.

Pentru Jessica Pegula, care are în palmares un singur titlu WTA, cucerit în 2019 la Washington, finala de sâmbătă va fi a patra pe care o va disputa în circuitul profesionist şi prima după înfrângerea suferită în faţa compatrioatei sale Serena Williams, în 2020, în ultimul act al turneului de la Auckland.

Ons Jabeur şi Jessica Pegula s-au întâlnit de patru ori până acum, obţinând câte două victorii fiecare. Tunisianca a câştigat ultimul duel cu jucătoarea din Statele Unite, care a avut loc anul acesta, în optimile de finală de la Dubai.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 VIDEO Răsturnare de situație? / „Mai trebuie votată moțiunea de cenzură de marți?" / S-a răzgândit Simion? O nouă țeapă pentru PSD?

2 Motivul crimei care a îngrozit Elveția: de la viața „perfectă” la buncărul în care o fostă Miss a fost dezmembrată de „soțul perfect”

3 Cea mai seducătoare antrenoare, criticată după ce a leșinat în timpul meciului. Acuzată de prefăcătorie: „De la atâta gesticulat!”

4 VIDEO Umbrărescu a adus 5.000 de oameni pe A7, lucrează non-stop și s-a angajat să livreze ceea ce experții consideră imposibil

5 Culisele unui schimb de prizonieri ca în filme. Cine este femeia predată Rusiei la pachet cu trădătorul Bălan