Tenis: Johanna Konta, prima britanică ajunsă în sferturile de finală la Openul Australiei în ultimele trei decenii

Johanna Konta a devenit, luni, prima jucătoare britanică de tenis care reușește să se califice în sferturile de finală ale Openului Australiei în ultimii 33 de ani, după ce a reușit să o învingă în trei seturi, 4-6, 6-4, 8-6, pe rusoaica Ekaterina Makarova (N. 21), într-o partidă disputată la Melbourne. "A fost, cu siguranță, unul dintre cele mai spectaculoase meciuri pe care le-am disputat. Partida a fost una de nivel foarte ridicat, împotriva unei jucătoare foarte, foarte bune", a declarat britanica după victorie.

Konta (25 ani), numărul 47 mondial, născută la Sydney, dar care a primit cetățenia britanică în 2012, urmează să lupte pentru un loc în semifinale cu câștigătoarea confruntării dintre chinezoaica Shuai Zhang, cea care a eliminat-o în primul tur pe favorita numărul 2, Simona Halep, și americanca Madison Keys.

Ultima reprezentantă a Marii Britanii care reușise să atingă sferturile la Australian Open a fost Jo Durie, în anul 1983.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR