Tenis: Jucător testat pozitiv la coronavirus la US Open şi retras de pe tablou

Un jucător a fost testat pozitiv la Covid-19 şi retras de pe tabloul principal de la US Open, au anunţat, duminică, organizatorii cu o zi înaintea debutului turneului de Mare Şlem la arenele Flushing Meadows din New York.

Conform cotidianului L'Equipe, este vorba de francezul Benoit Paire, nr.22 mondial şi cap de serie nr.17 la US Open, unde urma să debuteze marţi împotriva polonezului Kamil Majchrzak (108 ATP).

Acesta este primul caz al unui jucător, atât la masculin cât şi la feminin, care este privat de participarea la Flushing Meadows din cauza pandemiei, înainte chiar de debutul turneului, programat luni.

Conform publicaţiei franceze, testul pozitiv al lui Paire a determinat punerea sub supraveghere a altor patru jucători francezi, izolaţi în camerele lor de hotel până la noi ordine: Richard Gasquet, Gregoire Barrere, Edouard Roger-Vasselin şi Adrian Mannarino.

La fel ca toţi jucătorii care participă la US Open, Paire a fost supus la mai multe teste de la sosirea sa în SUA, pe 18 august, toate dovedindu-se negative până la ultimul.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Preda)


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Primele rezultate parțiale oficiale

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”