Tenis: Meciul Simona Halep - Ajla Tomljanovic, întrerupt în setul decisiv la Cincinnati (WTA)

Meciul dintre jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, şi australianca Ajla Tomljanovic a fost întrerupt din cauza ploii la scorul 4-6, 6-3, 4-3, 30-15, miercuri, în runda a doua a turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.874.299 dolari.

Partida, care dura de două ore şi 6 minute (joc efectiv), va fi reluată joi, la ora 20,00 (ora României), au anunţat organizatorii.

Halep (26 ani), principala favorită şi finalistă anul trecut la Cincinnati, a început destul de slab meciul şi a fost condusă în primul set cu 4-1 şi 5-2. Românca a revenit şi s-a apropiat la 5-4, dar a încheiat setul cu o dublă greşeală (4-6).

În actul secund, Halep a jucat mai bine, a făcut mai puţine erori şi a reuşit să se impună cu 6-3, după ce a rupt echilibrul la 3-2 în favoarea sa.

Înaintea ultimului set, Tomljanovic (25 ani, 58 WTA) a cerut timeout medical, iar pauza a scos-o din ritm pe Halep, care a pierdut primele trei ghemuri. Românca a făcut şi ea apel la medic, pentru dureri la spate, iar la revenirea de la vestiare a avut o serie remarcabilă de patru ghemuri consecutive. Jocul a fost întrerupt în ghemul opt, la 30-15 pentru Halep, pe serviciul jucătoarei de origine croată.

Dacă va trece de Tomljanovic, Halep va juca în optimi, tot joi (vineri, ora 04,00, în România), cu australianca Ashleigh Barty, pe care a învins-o săptămâna trecută la Montreal. AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR