Tenis: Monica Niculescu a pierdut greu la Caroline Wozniacki, în primul tur la Madrid (WTA)

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă greu de Caroline Wozniacki, cu 7-5, 6-7 (3), 6-4, duminică, în runda inaugurală a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 5.439.350 de dolari.

Niculescu (29 ani, 48 WTA) a cedat după trei ore și 27 de minute, în fața numărului 11 mondial (26 ani). Totuși, Monica a realizat două premiere ăn acest meci, reușind pentru prima oară să obțină mai mult de patru puncte într-un set cu Wozniacki, iar apoi a bifat primul set câștigat în fața danezei. Wozniacki are, însă, 8-0 la meciurile cu Niculescu acum.

În primul set, Monica a condus cu 3-1 și 4-2, dar a fost egalată, 4-4, a reușit un nou break pentru 5-4, dar a cedat setul cu 5-7.

În actul al doilea, Wozniacki a avut 2-0, dar Monica a egalat, iar apoi cele două jucătoare au mers cap la cap până la finalul setului, când Niculescu a salvat o minge de meci și a trimis partida în tie break. Aici, Monica a fost mai exactă și s-a impus cu 7-3.

Setul decisiv a fost și el echilibrat, daneza având o pauză medicală la 1-0 și 30-15 pentru Monica. Niculescu a făcut 2-0, dar Wozniacki a egalat. Niculescu a condus apoi cu 3-2 și 4-3, scor la care a avut 30-0 pe serviciul danezei, dar aceasta a recuperat și a câștigat setul cu 6-4 și meciul.

Niculescu primește pentru participare un cec de 15.146 euro și 10 puncte WTA.

Simona Halep, deținătoarea titlului, joacă în runda inaugurală a turneului WTA de la Madrid cu Kristyna Pliskova (Cehia). Sorana Cîrstea (27 ani, 64 WTA), beneficiara unui wild card, va juca în manșa inaugurală cu rusoaica Anastasia Pavliucenkova (25 ani, 16 WTA), în timp ce Irina Begu s-a calificat în turul al doilea.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR