Tenis: Monica Niculescu, după victoria în faţa Mariei Şarapova - Cheia a fost să-i înţeleg jocul

Tenis: Monica Niculescu, după victoria în faţa Mariei Şarapova - Cheia a fost să-i înţeleg jocul

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a declarat, luni, că pentru ea cheia victoriei reuşite în faţa Mariei Şarapova, în primul tur la Doha (WTA), a fost să înţeleagă jocul pe care îl face rusoaica.

"La început am stat în spatele liniei de fund şi doar m-am apărat. La un moment dat cred că serviciul meu a devenit mai bun; am reuşit câţiva 'winners' şi am avansat şi am renunţat la jocul defensiv din primul set. Cheia a fost când am putut înţelege jocul ei şi ce face ea, pentru că eu nu am ritm deloc şi cred că nici ea nu a reuşit să aibă ritm din cauză că eu joc ciudat'', a declarat Niculescu, potrivit site-ului WTA.

"Am avansat cu slice-ul, am jucat mai lung şi sunt fericită că am mers mai departe. Nu e uşor să învingi astfel de jucătoare în trei seturi; când a fost 3-3, ele joacă din ce în ce mai bine, aşa că sunt bucuroasă că am reuşit să câştig", a mai spus Monica.

Site-ul WTA aminteşte că Niculescu este ''cunoscută pentru slice-uri care sfidează imaginaţia'', iar în meciul cu Şarapova, câştigat cu 4-6, 6-4, 6-3, a reuşit o serie de lovituri ''incredibile''.

"Îmi place cum joc, îmi place să fiu unică şi cred 'slice forehand' este o armă, iar când mă simt bine pe teren, când joc relaxată, pot fi bună şi periculoasă", a mărturisit Niculescu.

Monica Niculescu, venită din calificări la Doha, a revenit după ce a fost condusă cu un set şi a obţinut victoria după două ore şi 38 de minute, câştigând 12 din ultimele 13 puncte ale meciului.

''Mă gândeam în timpul meciului că este o jucătoare extraordinară, iar când a reuşit acea lovitură care îi iese foarte bine (slice forehand), fiind primul meu meci contra ei, nu ştiam la ce să mă aştept. Când am văzut că poate reuşi şi astfel de lovituri am înţeles de ce a fost numărul unu mondial şi de ce a câştigat atâtea titluri de Mare Şlem. Nu e uşor, uneori mingea a fost foarte joasă şi tot a reuşit winners. Antrenorul meu mi-a spus că am intrat în mintea ei, dar eu mă gândeam, da, acum ştiu de ce e aşa bună'', a mai spus Niculescu.

"Cred că am jucat bine în calificări şi mă simţeam în formă, dar când am văzut tragerea la sorţi nu am fost prea fericită, tocmai pentru că mă gândeam că joc bine. Însă, cred că am crescut de la meci la meci, iar în seturile doi şi trei am înţeles un pic din jocul ei'', a adăugat Monica.

De partea cealaltă, Şarapova a declarat: ''Cred că am făcut o treabă bună în primul set şi jumătate, dar asta nu a fost destul pentru a câştiga meciul. Am jucat bine şi am câştigat raliurile mai lungi, chiar dacă nu mi le-am dorit. Fizic m-am simţit bine. Spre final am devenit mai pasivă şi am început să greşesc prea mult''.

"Îmi place să joc meciuri de trei seturi, cred că mi-am dovedit valoarea în astfel de meciuri, aşa că nu mă dau înapoi de la astfel de provocări. Cred că trebuie să revăd meciul şi să îmi dau seama unde am început să fac un pas înapoi şi să nu mai înaintez, să nu mai pun presiune pe ea", a adăugat Şarapova.

Niculescu (30 ani), a cărei cea mai bună clasare din carieră a fost locul 28, a fost aproape să iasă din top 100, pentru prima oară în ultimii opt ani, astfel că a fost nevoită să joace calificări la Doha. Monica va reveni în top 80, următoarea sa adversară la Doha fiind învingătoarea dintre Magdalena Rybarikova şi Fatma Al Nabhani.
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…