Tenis: Monica Niculescu, în turul al doilea la Indian Wells (WTA)

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari, după ce a învins-o, miercuri, pe sârboaica Aleksandra Krunic, cu 6-2, 6-1.

Niculescu (27 ani) s-a impus după o oră și 14 minute în fața unei adversare de 21 de ani, aflate pe locul 77 în ierarhia mondială.

Românca, numărul 68 în clasamentul WTA, și-a asigurat un cec de 17.100 dolari și 35 de puncte WTA, iar în turul al doilea o va înfrunta pe americanca Serena Williams, principala favorită a turneului.

Niculescu o va întâlni în premieră pe Serena Williams, la simplu, în circuitul feminin.

Monica va juca și la dublu, alături de rusoaica Alexandra Panova, urmând să înfrunte în runda inaugurală perechea Timea Babos (Ungaria)/Kristina Mladenovic (Franța), cap de serie nr. 6.

Simona Halep este a treia favorită a probei de simplu la Indian Wells și va juca direct în turul al doilea, cu învingătoarea dintre Silvia Soler-Espinosa (Spania) și Daria Gavrilova (Rusia), venită din calificări. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revoluție, pe bune!

2 Părinţi revoltaţi, după ce o mamă a spus cât costă serbarea fiicei sale la clasa I. „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau...?”

3 Un „experiment” misterios provoacă panică în Israel

4 Cum a ajuns să fie condamnat primarul din Medgidia după ce a refuzat să îl mituiască cu 200.000 de euro pe procurorul Theodor Niță

5 Atac masiv cu drone al Ucrainei în Moscova și împrejurimi