Tenis: Monica Niculescu, învinsă în primul tur la Roma (WTA)

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă de Mariana Duque-Marino (Columbia) cu 6-4, 6-1, marți, în runda inaugurală a turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.599.610 dolari.

Niculescu (28 ani, 34 WTA) a cedat după doar 72 de minute în fața unei adversare de 26 de ani (109 WTA), venită din calificări.

Acesta a fost al șaptelea duel dintre cele două jucătoare, iar sportiva sud-americană (fostă 66 WTA anul trecut) conduce cu 4-3. Precedentul meci fusese câștigat de Monica, anul trecut, la Marsilia (ITF), în semifinale, cu 6-3, 3-6, 6-3.

Niculescu va primi pentru participare un cec de 6.500 euro și un punct WTA.

Monica va juca marți și la dublu, alături de Irina Begu, cele două românce urmând să întâlnească perechea rusă Svetlana Kuznețova/Anastasia Pavliucenkova.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: A. Bunescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Donald Trump „de carton”? / Adevărul despre fotografiile identice de la New York

2 Peste 5 milioane de români trăiesc în Europa. Regatul Unit domină clasamentul

3 Cum a ajuns Mamaia o ruină scumpă: privatizări haotice și plaje pustiite

4 Tensiuni lângă Arestul Central: vecinii aruncă cu ouă în tabăra lui Georgescu

5 Faraonu de la Madrid s-ar fi culcat cu peste 2000 de femei. Aventurile picante l-ar fi costat 300.000 de euro!