Tenis: Monica Niculescu, Jaqueline Cristian şi Gabriela Talabă, în turul al doilea al calificărilor la Roland Garros

Tenis: Monica Niculescu, Jaqueline Cristian şi Gabriela Talabă, în turul al doilea al calificărilor la Roland Garros

Jucătoarele române de tenis Monica Niculescu, Jaqueline Cristian şi Gabriela Talabă au obţinut victorii, luni, la Paris, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Monica Niculescu (33 ani, 175 WTA) a trecut de belgianca Yveline Bonaventure (26 ani, 126 WTA) cu 6-2, 4-6, 6-2, după două ore de joc. Niculescu a avut doar 15 mingi direct câştigătoare, faţă de 31 ale belgiencei, dar Bonaventure a comis mult mai mult erori neprovocate (62-31).

În runda următoare, Niculescu o va înfrunta pe Carole Monnet (Franţa), o jucătoare de 19 ani, care ocupă locul 381 în lume.

Jaqueline Cristian (22 ani, 152 WTA) s-a impus fără probleme în faţa americancei Louisa Chirico (25 ani,408 WTA), cu 6-1, 7-5, după o oră şi 24 de minute, într-un meci perturbat de ploaie.

Următoarea sa adversară va fi egipteanca Mayar Sherif Ahmed Abdelaziz (25 ani, 120 WTA), cap de serie numărul 13. Sherif a câştigat singurul duel direct de până acum, în 2019, în sferturi la Biella, cu 2-6, 7-6 (0), 6-4.

Gabriela Talabă (25 ani, 210 WTA) a dispus de chinezoaica Yue Yuan (29 ani) cu 6-3, 6-4, după o oră şi 21 de minute, iar în faza următoare va primi replica britanicei Harriet Dart (24 ani, 143 WTA). Talabă s-a impus în singurul meci anterior cu Dart, cu 6-1, 6-3, în 2020, în primul tur la Irapuato (Mexic).

Tot luni, Alexandra Dulgheru (31 ani, 444 WTA) a învins-o în primul tur preliminar pe chinezoaica Yafan Wang, cu 6-1, 6-3, urmând să joace în turul următor contra australiencei Ellen Perez (25 ani, 239 WTA).

În schimb, Laura Ioana Paar a fost învinsă de spaniola Nuria Parrizas Diaz, cu 6-2, 6-1.

Calificarea în turul secund a asigurat româncelor cecuri de 16.000 de euro.

Meciul dintre Marius Copil (30 ani, 227 ATP) şi chilianul Marcelo Tomas Barrios Vera (23 ani, 230 ATP) a fost întrerupt luni seara, la scorul de 6-4, 3-6, 4-4, după două ore şi 20 de minute.

Marţi vor evolua în primul tur al fazei preliminare Irina Bara (împotriva britanicei Jodie Burrage) şi Elena Gabriela Ruse (contra franţuzoaicei Aubane Droguet).

Sunt calificate direct pe tabloul principal Sorana Cîrstea, Patricia Ţig, Irina Begu, Ana Bogdan şi Mihaela Buzărnescu. Simona Halep, numărul trei mondial, nu va participa la turneul parizian din cauza unei accidentări.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?