Tenis: Monica Niculescu s-a calificat în sferturi la Shenzhen (WTA)

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 750.000 de dolari, miercuri, după ce a învins-o pe Kristynei Pliskova (Cehia) cu 6-7 (2), 6-3, 6-4.

Niculescu (31 ani, 99 WTA), venită din calificări, s-a impus după două ore şi 23 de minute.

Monica Niculescu şi-a asigurat 13.121 dolari şi 78 de puncte WTA în urma acestui succes.

Cele două s-au mai confruntat o singură dată, românca învingând în 2015, în turul al treilea la Wimbledon, cu 6-3, 7-5. Niculescu şi Kristyna Pliskova (26 ani, 94 WTA) trebuiau să fie adversare şi în 2014, la Wuhan, dar Monica a declarat forfait.

În sferturi, Niculescu o va înfrunta pe chinezoaica Yafan Wang (24 ani, 70 WTA), victorioasă cu 3-6, 6-4, 6-4 în meciul cu Ons Jabeur (Tunisia). Singurul duel dintre Monica şi Wang a avut loc în 2014, la Guangzhou, în semifinale, Niculescu învingând cu 6-0, 6-2.

În sferturi este calificată şi Sorana Cîrstea, care o va înfrunta pe americanca Alison Riske.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

5 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și Moscova...