Tenis: Monica Niculescu şi Vera Zvonareva, calificate în finala probei de dublu la Limoges (WTA 125)

Perechea româno-rusă Monica Niculescu/Vera Zvonareva s-a calificat, vineri, în finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 125 de la Limoges (Franţa), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după o victorie facilă contra cuplului Elsa Jacquemot (Franţa)/Robin Montgomery (SUA), 6-3, 6-0.

Principalele favorite au obţinut victoria în doar 54 de minute.

''Veteranele'' Niculescu (34 ani) şi Zvonareva (37 ani) şi-au asigurat un cec de 3.468 de euro şi 95 de puncte WTA la dublu.

Duminică, în ultimul act, Niculescu şi partenera sa, finaliste în weekend-ul trecut la Angers (WTA 125), vor înfrunta câştigătoarele din meciul Estelle Cascino/Jessika Ponchet (Franţa) - Yu-Chieh Hsieh (Taiwan)/Elixane Lechemia (Franţa).

Sâmbătă, în semifinale la simplu, Ana Bogdan o va înfrunta pe rusoaica Varvara Graceva. Bogdan, cap de serie numărul opt, a trecut în sferturi de franţuzoaica Jessika Ponchet, cu 7-5, 7-5, în timp ce Graceva, a cincea favorită, a câştigat cu 6-3, 5-7, 6-1 în faţa belgiencei Greet Minnen, a patra favorită.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: Monica Niculescu /Facebook


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR