Tenis: Nadal, în semifinale la Roland Garros

Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Roland Garros după o victorie în patru seturi în faţa argentinianului Diego Schwartzman, 6-3, 4-6, 6-4, 6-0.

Rafael Nadal, deţinătorul trofeului, încearcă să câştige al 14-lea său titlu la Roland Garros. Spaniolul, favoritul numărul 3, care a împlinit săptămâna trecută 35 de ani, nu pierduse niciun set în actuala ediţie a turneului până la confruntarea cu Diego Schwartzman, cap de serie N.10.

Campionul iberic speră să obţină pe zgura pariziană al 21-lea titlu de Grand Slam din cariera sa, ceea ce ar reprezenta un nou record pentru tenisul profesionist masculin. El va juca în semifinale cu câştigătorul meciului din sferturi dintre liderul mondial, sârbul Novak Djokovic, şi italianul Matteo Berrettini (9 ATP).

Cealaltă semifinală îi va opune pe grecul Stefanos Tsitsipas şi germanul Alexander Zverev.

Marţi, Tsitsipas, locul 6 ATP, s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în semifinale la Roland Garros, învingându-l în trei seturi, 6-3, 7-6 (7/3), 7-5, pe rusul Daniil Medvedev, numărul 2 mondial. Zverev, locul 5 ATP, a trecut tot în trei seturi, 6-4, 6-1, 6-1, de spaniolul Alejandro Davidovich Fokina, în cealaltă partidă din sferturi programată marţi.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR