Tenis: Naomi Osaka a renunţat la antrenorul care a propulsat-o în fruntea clasamentului WTA

Jucătoarea japoneză Naomi Osaka a renunţat la serviciile antrenorului german Sascha Bajin, cel care a ajutat-o să acceadă pe prima poziţie a clasamentului WTA, luna trecută, după victoria de la Openul Australiei, informează AFP.

"Vă salut pe toţi. Nu mai lucrez cu Sascha. Îi mulţumesc pentru munca sa şi îi doresc toate cele bune pe viitor", a scris Osaka pe contul său de Twitter, fără să precizeze motivele acestei despărţiri.




Sub conducerea lui Bajin, cu care a colaborat de la sfârşitul anului 2017, Naomi Osaka a urcat de pe locul 68 WTA până în fotoliul de lider al ierarhiei tenisului profesionist feminin, după ce a câştigat US Open, în luna septembrie 2018, iar apoi Openul Australiei, la începutul acestui an.

Sascha Bajin a primit la rândul său, graţie performanţelor elevei sale, trofeul WTA rezervat celui mai bun antrenor al anului 2018.


Foto: (c) Tertius Pickard / AP


"Mulţumesc, Naomi. Îţi doresc la rândul meu numai bine. Ce parcurs a fost! Îţi mulţumesc că mi-ai permis să iau parte", a răspuns antrenorul german, fost partener de antrenament al americancei Serena Williams.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

2 Haos pe aeroporturile din Moscova după un nou atac masiv cu drone al Ucrainei

3 Polițiștii italieni au găsit 100 de mii de euro într-un Rolls Royce înmatriculat în România

4 Două personaje detestabile / Blatul toxic prin care PSD preia puterea

5 România, lăsată fără apărare în fața noului val de COVID: acuzații grave la adresa Ministerului Sănătății