Tenis: Naomi Osaka, nevoită să se retragă de la Turneul Campioanelor

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, numărul trei mondial, a fost nevoită să se retragă de la Turneul Campioanelor, care are loc la Shenzhen (China), din cauza unei accidentări la umărul drept, informează WTA.

Osaka, învingătoare în meciul său de debut contra cehoaicei Petra Kvitova (6 WTA) , cu 7-6 (1), 4-6, 6-4, duminică, va fi înlocuită în Grupa Roşie a competiţiei de olandeza Kiki Bertens, numărul 10 mondial.

Osaka trebuia să joace marţi contra australiencei Ashleigh Barty, numărul unu mondial.

''Sunt dezamăgită că trebuie să mă retrag din turneu. A fost până acum un eveniment extraordinar la Shenzhen, cel mai mare al WTA din acest an. Nu aşa am vrut să termin acest turneu sau sezonul. Aştept să mă însănătoşesc şi sper să revin la Shenzhen anul viitor'', a afirmat nipona într-un comunicat.

Campioana de la Australian Open termină sezonul cu o serie de 11 victorii consecutive, fiind neînvinsă de la US Open, cu titluri obţinute la Toray Pan Pacific Open şi China Open.

Semifinalistă la Turneul Campioanelor anul trecut, Bertens are acum şansa de a se califica din nou în penultimul act.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic