Tenis: Neprogramarea semifinalelor feminine pe centralul de la Roland Garros, "incorectă" pentru WTA, ''o ruşine'' pentru Mauresmo

Tenis: Neprogramarea semifinalelor feminine pe centralul de la Roland Garros, "incorectă" pentru WTA, ''o ruşine'' pentru Mauresmo

Decizia organizatorilor turneului de Mare Şlem de la Roland Garros de a reprograma semifinalele feminine pe alte terenuri decât pe cel central, vineri, după ce desfăşurarea competiţiei pariziene a fost afectată de ploaie, a fost criticată vehement, fiind considerată "incorectă" de WTA şi "o ruşine" de către franţuzoaica Amelie Mauresmo, informează AFP.

Disputate în mod tradiţional joia după-amiaza pe arena Philippe-Chatrier, semifinalele probei feminine de simplu au fost în mod excepţional amânate pentru vineri, zi rezervată în mod obişnuit semifinalelor masculine, din cauza ploii căzute fără întrerupere miercuri la Roland Garros.

Vineri dimineaţă, de la ora locală 11:00 (12:00 la Bucureşti), cele patru jucătoare calificate în penultimul act vor intra simultan pe două terenuri: australianca Ashleigh Barty (8 WTA) şi americanca Amanda Anisimova (51 WTA) pe terenul "Suzanne-Lenglen", iar britanica Johanna Konta (26 WTA) şi cehoaica Marketa Vondrousova (38 WTA) pe terenul "Simonne-Mathieu".

Semifinalele masculine, cu patru cei mai buni jucători mondiali, vor fi programate una după cealaltă pe arena Centrală, începând cu ora 12:50, prima dintre Roger Federer şi Rafael Nadal, urmată de Novak Djokovic şi Dominic Thiem.

Programarea a fost criticată de WTA, organismul care gestionează circuitul feminin profesionist, ca şi de Amelie Mauresmo.

"Suntem extrem de decepţionaţi de programarea celor două semifinale feminine pe alte terenuri decât pe Central. Această decizie este injustă şi inadecvată", a denunţat preşedintele WTA, Steve Simon.

"Cele patru jucătoare care au ajuns atât de departe merită să joace pe cel mai mare teren. Noi credem că existau şi alte soluţii posibile, atât pentru spectatori, cât şi pentru jucători", a adăugat responsabilul WTA.

"Programarea semifinalelor feminine vineri la Roland Garros este o ruşine pentru turneul nostru!", a afirmat, la rândul ei, fosta mare jucătoare Amelie Mauresmo pe contul său de Twitter.

"Toată lumea este de acord cu faptul că meciul zilei este Federer - Nadal. Dar ce mesaj transmitem noi prin decizia de a muta semifinalele feminine la ora 11:00 pe terenurile 2 şi 3?", s-a întrebat fostul lider mondial, câştigătoare a două titluri de Mare Şlem.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 De citit ce scrie Adrian Năstase despre ce s-a întâmplat în Venezuela...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în China... Practic, asta confirmă încă o dată că omenirea a intrat într-o nouă eră...

3 VIDEO Priviți, nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului din Ucraina, pe care europenii nu trebuie să o ignore

4 Forbes scrie ce înseamnă Venezuela, de fapt...

5 „No booking for Romanian people” / Țepele pe care și le-au luat românii în vacanța de sărbători