Tenis: Novak Djokovic, printre vedetele înscrise la turneul de la Indian Wells (Statele Unite)

Tenis: Novak Djokovic, printre vedetele înscrise la turneul de la Indian Wells (Statele Unite)

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, se numără printre vedetele înscrise la turneul de la Indian Wells (SUA), alături de laureaţii Openului Australiei 2022, spaniolul Rafael Nadal şi australianca Ashleigh Barty, însă participarea sa va fi posibilă doar dacă va face dovada vaccinării împotriva Covid-19, informează AFP.

"Sănătatea şi siguranţa fiind prioritatea principală, turneul va solicita o dovadă valabilă a vaccinării complete pentru a intra în complexul de tenis de la Indian Wells", au precizat organizatorii, subliniind totodată că "directivele pentru jucători sunt guvernate de protocoalele stabilite de WTA şi ATP şi în conformitate cu restricţiile stabilite de Statele Unite cu privite la statutul de vaccinare al călătorilor internaţionali care intră în ţară"

Prezenţa lui Djokovic pe această listă răspunde regulamentului ATP, care stipulează că cei mai buni 30 de jucători din lume au obligaţia de a disputa cele patru turnee de Mare Şlem şi toate turneele de categoria Masters 1.000, cu excepţia celui de la Monte Carlo.

Însă pentru a putea lupta pentru al şaselea său titlu în deşertul californian, între 7 şi 20 martie, tenismanul sârb - care urmează să evolueze în turneul de la Dubai, la sfârşitul acestei luni - va trebui să prezinte dovada vaccinării complete.

Luna trecută, Novak Djokovic a fost expulzat din Australia, după ce i-a fost retrasă viza de intrare în această ţară, din cauza faptului că era nevaccinat, ratând astfel şansa de a deveni primul jucător care câştigă 21 de turnee de Mare Şlem, onoare care i-a revenit, în absenţa sa, spaniolului Rafael Nadal, câştigătorul trofeului la Melbourne.

Printre marii absenţi ai ediţiei din acest an a turneului de la Indian Wells se numără elveţianul Roger Federer, aflat în recuperare după o operaţie la genunchi, şi americana Serena Williams, confruntat cu o accidentare la o gambă. De asemenea, japoneza Naomi Osaka, eliminată prematur la Australian Open, nu figurează pe lista furnizată de organizatorii turneului WTA 1.000 din Statele Unite.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante