Tenis: Participarea lui Djokovic la Roland Garros este posibilă, a asigurat ministrul Roxana Mărăcineanu

Tenis: Participarea lui Djokovic la Roland Garros este posibilă, a asigurat ministrul Roxana Mărăcineanu

Protocoalele sanitare la marile evenimente sportive din Franţa, mai ales bulele sanitare, i-ar permite "cuiva ca Novak Djokovic să poată intra pe teritoriu" şi să participe la turneul de la Roland Garros, a afirmat vineri ministrul Sportului, Roxana Mărăcineanu, citată de AFP.

În Franţa, un sportiv "care nu va fi vaccinat (...) va putea participa la competiţie fiindcă protocolul, bula sanitară la aceste mari evenimente sportive, o va permite", a explicat ministrul pentru postul de radio France Info, răspunzând unei întrebări referitoare la prezenţa liderului mondial la turneul de la Roland Garros în luna mai.

"Există protocoale sanitare impuse pentru evenimentele majore de federaţiile respective, care se adaugă la protocolul ţării şi asta îi va permite deci cuiva ca Novak Djokovic să poată intra pe teritoriul Franţei", a adăugat ea.

"Orice jucător, orice sportiv care se antrenează în Franţa, fie el francez sau străin, dacă are domiciliul pe teritoriul nostru, ca să se antreneze, va trebui să aibă tot timpul certificat de vaccinare pentru a intra într-un echipament sportiv", a amintit ea.

Cu zece zile înainte de startul Australian Open (17-30 ianaurie), campionul sârb, care nu a dezvăluit dacă s-a vaccinat, este în continuare izolat într-un centru din Melbourne, alături de imigranţi din diferite ţări ale lumii, în aşteptarea judecării apelului depus de avocaţii săi la decizia de refuzare a accesului în Australia.

Djokovic, de nouă ori câştigător al acestui turneu, care a contestat joi în justiţie decizia autorităţilor australiene de a-i anula viza şi de a-l expulza din ţară, a obţinut o suspendare a acestei decizii şi în consecinţă nu va fi expulzat, urmând să rămână până luni într-un hotel din Melbourne.

"În Franţa, astăzi, nu avem aceleaşi reglementări ca Australia pentru a intra pe teritoriu, pentru sportivi ca şi pentru ceilalţi cetăţeni din alte ţări", a menţionat Mărăcineanu.

Astfel, certificatul de vaccinare se aplică sportivilor care evoluează în Franţa, fie că sunt francezi sau străini. Se aplică în rest condiţiile de intrare pe teritoriu şi protocoalele organizatorilor, cum se va întâmpla în curând cu Turneul celor Şase Naţiuni. Conţinutul protocolului acestui turneu nu este deocamdată cunoscut, la fel ca protocolul pentru Roland Garros. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina