Tenis: Petra Kvitova, triplă campioană la Madrid (WTA), a pierdut în primul tur

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, care a câştigat de trei ori turneul de la Madrid, a fost învinsă de elveţianca Jil Teichmann cu 6-3, 7-5, vineri, în prima rundă a competiţiei WTA 1.000 din capitala Spaniei, dotată cu premii totale de 6.575.560 de euro.

Kvitova (32 ani), aflată pe locul 30 în lume, a cucerit titlul la Madrid în 2011, 2015 şi 2018.

Kazaha Elena Rîbakina, cap de serie numărul 16, a trecut vineri de franţuzoaica Oceane Dodin, cu 6-2, 7-5.

În turul secund s-a calificat şi americanca Jessica Pegula, a 12-a favorită, după 7-5, 2-6, 7-5 cu Camila Giorgi (Italia), revenind în setul decisiv de la 2-5 şi salvând o minge de meci la 4-5.

Şi rusoaica Daria Kasatkina a debutat cu o victorie la Madrid, 4-6, 6-4, 6-3 cu maghiara Anna Bondar.

În programul zilei de vineri figurează şi jucătoarele de origine română Emma Răducanu şi Bianca Andreescu. Răducanu, a noua favorită, o întâlneşte pe cehoaica Tereza Martincova, iar Andreescu va primi replica americancei Alison Riske.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană