Tenis: Rafael Nadal s-a calificat în turul al treilea la Australian Open

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, s-a calificat în turul al treilea al Openului Australiei, învingându-l cu 6-3, 6-4, 7-6 (7/4) pe argentinianul Leonardo Mayer, într-o partidă disputată miercuri la Melbourne.

Nadal s-a impus după 2 ore şi 38 minute, la capătul unui adversar care i-a pus probleme doar în setul al treilea, câştigat la tiebreak.

Jucătorul iberic îl va avea ca adversar în meciul următor pe bosniacul Damir Dzumhur, ocupantul locului 30 în clasamentul ATP, care a dispus la rândul său, cu 7-5, 3-6, 6-4, 6-1, de australianul John Millman.

Tot miercuri, croatul Ivo Karlovic a dispus greu, în cinci seturi, 7-6 (7/3), 6-7 (3/7), 7-5, 4-6, 12-10 (4 h 33 min), de japonezul Yuichi Sugita, după ce veteranul de 38 de ani a reuşit nu mai puţin de 53 de aşi, urmând să-l înfrunte în turul al treilea pe italianul Andrea Seppi, învingător cu 6-1, 6-3, 6-4 în faţa altul jucător nipon, Yoshihito Nishioka.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR