Tenis: Roger Federer - Mai am încă atât de mult în rezervor

Tenismanul elvețian Roger Federer, care va împlini în această vară 36 de ani, a afirmat că nu s-a gândit niciun moment la retragere după Openul Australiei, unde a cucerit al 18-lea titlu de Mare Șlem din cariera sa, afirmând că mai are încă "atât de mult în rezervor", potrivit cotidianului american New York Times.

"Înțeleg că oameni se întreabă dacă nu ar fi fost momentul perfect pentru a mă retrage. Însă eu îmi doresc să continui să joc încă mulți ani. Dacă m-am oprit timp de șase luni, anul trecut, nu am făcut-o doar pentru a fi competitiv la un singur turneu, ci pentru mai multe sezoane. Am muncit foarte mult, îmi place foarte mult ceea ce fac și mai am încă atât de mult în rezervor", a declarat jucătorul din Țara Cantoanelor, care și-a prelungit recent angajamentul cu organizatorii turneului de la Basel până în 2019.

Federer a revenit săptămâna aceasta în competiție, la turneul ATP de la Dubai, după o pauză de aproximativ o lună și a asigurat că din punct de vedere mental se simte "foarte proaspăt. 'Mi-am putut reface plinul de energie petrecându-mi timpul acasă, alături de familie, precum și la munte. A fost bine că am putut profitat de tot ceea ce am trăit în Australia".

"Am avut o mică problemă la picior, care m-a jenat timp de zece zile la Melbourne. Am făcut un RMN înainte de a veni la Dubai, care a relevat prezența unui mic hematom, însă lucrurile evoluează bine. De trei zile mă antrenez la capacitate maximă"', a mai spus elvețianul.

Roger Federer, aflat în acest moment pe locul 10 mondial, s-a calificat luni în optimile de finală ale turneului ATP de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.429.150 dolari, învingându-l cu 6-1, 6-3, în doar 54 de minute de joc, pe francezul Benoit Paire.

AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

5 De citit acest material despre vortexul polar