Tenis: Sascha Bajin, desemnat antrenorul anului în circuitul WTA

Germanul Sascha Bajin, care o pregăteşte pe japoneza Naomi Osaka, a fost desemnat cel mai bun antrenor al anului 2018 în circuitul profesionist feminin de tenis (WTA), titlu pentru care a candidat şi australianul Darren Cahill.

Osaka a câştigat în 2018, cu Bajin în staff, primul său titlu de Mare Şlem din carieră, la US Open, după o finală cu Serena Williams.

Osaka (21 ani), numărul cinci mondial, a mai obţinut în acest an şi titlul la Indian Wells. Nipona a început anul pe locul 68 în ierarhia WTA.

Cahill, care a pregătit-o în ultimii ani pe românca Simona Halep, actualul lider mondial, a fost unul dintre cei cinci tehnicieni nominalizaţi de WTA în această anchetă. În 2018, Cahill a ajutat-o pe Halep să câştige primul său titlu de Mare Şlem, la Roland Garros, românca jucând şi finala la Australian Open. Halep, care încheie pe primul loc în ierarhia mondială pentru al doilea an la rând, a mai câştigat în acest an titlurile la Shenzhen şi Montreal, disputând finale şi la Roma şi Cincinnati.

Darren Cahill a anunţat pe 9 noiembrie că nu va mai colabora din 2019 cu Simona Halep, din motive familiale.

Ceilalţi tehnicieni nominalizaţi au fost Kamau Murray, care colaborează cu americanca Sloane Stephens (campioană anul acesta la Miami şi finalistă la Roland Garros, Montreal şi Turneul Campioanelor), belgianul Wim Fissette, antrenorul germancei Angelique Kerber în 2018 (a câştigat titlul la Wimbledon), şi monegascul Thomas Drouet, antrenorul unguroaicei Timea Babos (fost lider mondial la dublu, cu titluri cucerite în această probă la Australian Open şi Eastbourne, şi finale la Madrid şi US Open).
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker