Tenis: Serena Williams şi-a propus ca obiective în 2018 cele trei turnee de Grand Slam rămase

Revenirea Serenei Williams în circuitul WTA, după ce a dat naştere unei fetiţe, este cea mai mare provocare din cariera fostului lider mondial al tenisului feminin, care în acest an se va concentra mai ales pe cele trei turnee de Grand Slam care au rămas în program, a declarat antrenorul americancei, Partrick Mouratoglou, citat de Reuters.

Williams a câştigat anul trecut al 23-lea ei titlu de Grand Slam la Australian Open, înainte de a se retrage pentru a naşte un copil. Ea a încercat să joace în acest an la Australian Open, dar a renunţat pentru că nu era suficient de pregătită. Ea a jucat la dublu pentru SUA într-un meci de Fed Cup în februarie şi va participa din această săptămână la Indian Wells.

''Acum are 36 ani, tocmai a născut, a avut un al doilea cheag de sânge, nu a mai jucat de un an aşa că pot spune fără îndoială că este cea mai mare provocare din cariera ei'', a declarat Mouratoglou. Serena a revenit în 2012 după o operaţie pentru îndepărtarea unui cheag de sânge din plămâni care îi periclita viaţa şi a reuşit să ajungă din nou în top. În septembrie, Serena a trecut prin clipe cumplite la naştere.

''Cred că ea va fi pregătită pentru Roland Garros. Turneele pe care le va juca până atunci o vor ajuta să progreseze în fiecare zi, a adăugat Mouratoglou. Obiectivul Serenei sunt turneele de Grand Slam. Ea ştie că o revenire poate lua ceva timp, dar nivelul ei de aşteptare este mereu foarte ridicat. Au mai rămas trei turnee de Grand Slam în acest sezon şi ele vor fi obiectivul principal pentru 2018''. AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR