Tenis: Serena Williams susţine regula care oferă mai multă protecţie în clasamente pentru jucătoarele ce au născut

Tenis: Serena Williams susţine regula care oferă mai multă protecţie în clasamente pentru jucătoarele ce au născut

Americanca Serena Williams, fostul lider mondial al tenisului feminin, prezentă la Abu Dhabi pentru un turneu demonstrativ, şi-a exprimat susţinerea pentru regula, introdusă de WTA, care oferă mai multă protecţie în clasamente pentru jucătoarele ce revin după ce au născut, scrie BBC.

"Cred că este extraordinar. Femeile mai tinere pot avea copii şi nu trebuie să-şi facă griji din cauza asta, nu trebuie să aştepte până în ultima clipă ca să aibă copii. Cred că este o regulă foarte bună. Cred că am trecut prin experienţa asta mi-a deschis ochii. Dacă aş fi făcut mai devreme un copil cu această schimbare a regulilor? Nu ştiu. Acum există însă o oportunitate, lumea nu mai trebuie să-şi pună acea întrebare", a declarat Serena Willams, care joacă joi la Abu Dhabi împotriva lui Venus, sora sa mai mare.

După cum a anunţat WTA la mijlocul lui decembrie, jucătoarele care revin după ce au născut sau după accidentări vor putea folosi precedenta lor clasare pentru a participa la 12 turnee într-o perioadă de trei ani.

Cererea Serenei Williams ca mamele care revin în circuit să îşi păstreze statutul de favorite conform clasamentului lor nu a fost aprobată.

Williams, câştigătoarea a 23 de titluri de Mare Şlem, a revenit în februarie după ce a născut o fetiţă în septembrie anul trecut. Serena a coborât pe locul 451 în clasamentul WTA şi nu a fost cap de serie la Roland Garros, însă a fost desemnată a 25-a favorită la Wimbledon, deşi se afla în afara primelor 32 de locuri în clasamentul mondial.
AGERPRES (editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Foarte interesant! / Un episod straniu cu Bolojan și Thuma în plină criză în Coaliție, liderul începe să fie izolat

2 Document exploziv! / Clasamentul național cu salariile directorilor și indemnizațiile membrilor CA pentru 143 de companii, regii și instituții de stat / P…

3 Surpriză de proporții! / Cine i-a ajutat pe chinezi să facă rachete mai performante decât cele americane

4 BREAKING Deficitul se menține uriaș la nouă luni! Salariile bugetarilor cresc, colectarea TVA-mediocră

5 Povestea asta o fi adevărată? Imbecilul care se dă păcălit pare a fi oltean / „Măi, vere, ce e asta?” / Ce a primit un utilizator în locul unui iPhone 16 …