Tenis: Simona Halep a abandonat în primul tur la Beijing (WTA)

Tenis: Simona Halep a abandonat în primul tur la Beijing (WTA)

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a abandonat, duminică, în prima rundă a turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.285.274 dolari, după ce Ons Jabeur (Tunisia) a câştigat primul set cu 6-1.

Românca (27 ani), afectată de problemele pe care le are la spate în ultima vreme, a renunţat după 32 de minute de joc.

Halep, destul de imobilă, a început slab meciul şi a fost condusă cu 4-0, înainte de a obţine primul ghem, unul făcut cadou de adversară, care a comis două duble greşeli consecutive. Halep a apelat la sfaturile antrenorului Darren Cahill la 0-3, iar la 1-4 a primit îngrijiri medicale la vestiar, dar acestea nu au dat rezultatul scontat şi românca a fost nevoită să se retragă după ale două ghemuri.

Halep a obţinut doar patru puncte pe propriul serviciu, niciunul pe serviciul al doilea.

Jabeur (24 ani, 113 WTA), venită din calificări, o va înfrunta pe croata Donna Vekic, nr. 40 mondial, în turul al doilea.

Simona Halep a fost finalistă anul trecut la Beijing, performanţa sa ajutând-o să urce în premieră pe primul loc în clasamentul WTA.

Halep a ajuns la patru înfrângeri consecutive, după ce a pierdut finala de la Cincinnati, în primul tur la US Open şi în turul al doilea la Wuhan.

Pe tabloul principal la Beijing se mai află două românce, Mihaela Buzărnescu şi Sorana Cîrstea. Buzărnescu va juca în primul tur cu belarusa Aleksandra Sasnovici, iar Cîrstea, ajunsă din postura de lucky loser pe tablou, o va înfrunta duminică pe olandeza Kiki Bertens.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 VIDEO Declarație de o lașitate absolută a ministrului PSD al Justiției despre porcăria făcută de „soldații partidului” la CCR

2 „Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat” / Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

3 Asta înseamnă PSD, oameni buni...

4 „Băi, boschetarilor! Iar faceți manevre cu CCR-ul?” / Val de indignare pe contul de facebook al președintelui PSD, Sorin Grindeanu

5 Panică și răniți la bordul unui zbor Ryanair. Martorii spun că au văzut un avion de vânătoare venind din sens opus, care ar fi produs turbulenţe. „Am …