Tenis: Simona Halep a confirmat că nu va juca pentru echipa de Fed Cup a României în meciul cu Canada

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a confirmat, marţi, pe pagina sa de Facebook, că nu va juca pentru echipa de Fed Cup a ţării noastre în meciul cu Canada, din cauza faptului că nu este recuperată complet după accidentarea de la Australian Open.

''După ce am petrecut această săptămână odihnindu-mă şi încercând să mă refac după accidentarea de la Australian Open, din păcate refacerea nu este completă ca eu să pot juca în acest weekend la Cupa Federaţiei'', a afirmat Halep în postarea sa.


''Echipa e pe primul loc şi e mult mai important ca în echipă să fie 4 jucătoare sănătoase gata pentru meciuri, aşa că l-am informat pe căpitanul echipei, pe Florin Segărceanu, să mă înlocuiască cu cineva apt 100% pentru joc. Îmi pare rău pentru că nu pot să joc pentru România, deşi e foarte important pentru mine, dar voi fi în tribune la Cluj pentru a le încuraja pe fete şi a fi alături de echipă la acest meci important. Hai România!'', a mai scris Halep.

Segărceanu o convocase deja de luni pe Ana Bogdan pentru meciul cu Canada. Jucătoarea numărul 86 mondial va face deplasarea la Cluj-Napoca, marţi, alături de celelalte jucătoare din lot. Ana Bogdan a confirmat convocarea printr-un mesaj postat pe contul personal de Facebook în care a scris simplu: "Fed Cup".

Celelalte jucătoare convocate pentru meciul cu Canada sunt Sorana Cîrstea (38 WTA), pe Irina-Camelia Begu (37 WTA) şi pe Raluca Olaru (45 WTA la dublu).

Echipa României întâlneşte Canada în zilele de 10 şi 11 februarie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în cadrul primului tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup.

România a învins Canada cu scorul de 3-2, la Montreal, în aprilie 2015, graţie acestei victorii promovând în Grupa Mondială. România mai are o victorie în faţa Canadei, în 1983, la Zurich, 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India