Tenis: Simona Halep, desemnată din nou Favorita Fanilor în circuitul WTA

Tenis: Simona Halep, desemnată din nou Favorita Fanilor în circuitul WTA

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost desemnată câştigătoare a premiului de Favorită a Fanilor în circuitul WTA, anchetă realizată pe site-ul Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis.

După ce a terminat pentru al doilea an la rând pe prima poziţie în clasamentul pe puncte al WTA, Halep reuşeşte să facă ''dubla'' şi în inimile fanilor.

Halep a câştigat ancheta WTA, fiind printre cele doar patru jucătoare care figurează în cei zece ani de palmares ai trofeului. Rusoaicele Maria Şarapova şi Elena Dementieva au obţinut trofeul câte o dată, pentru ca apoi poloneza Agnieszka Radwanska, recent retrasă din activitate, să se impună de şase ori la rând, între 2011 şi 2016.

''Legiunile de suporteri ai Simonei Halep, care au apărut la turnee pe tot globul, susţinându-şi favorita cu scandarea binecunoscută 'Si-mo-na' au fost recompensaţi pentru devotamentul lor în 2018 cu încă un an splendid reuşit de eroina lor'', scrie site-ul WTA.

Halep a jucat în 2018 a treia sa finală de Mare Şlem, la Australian Open, reuşind să câştige în cele din urmă un titlu de Grand Slam la Roland Garros. Românca s-a impus şi la Rogers Cup (Montreal) şi Shenzhen Open, încheind anul pe prima poziţie în ciuda faptului că o accidentare la spate i-a încheiat prematur sezonul.

WTA aminteşte şi faptul că Simona Halep a fost aşteptată de 15.000 de suporteri pe Arena Naţională din Bucureşti, după ce a cucerit titlul la Paris.

Principalele contracandidate la acest titlu onorific au fost daneza Caroline Wozniacki, campioana de la Australian Open, germanca Angelique Kerber, campioană la Wimbledon, şi japoneza Naomi Osaka, campioană la US Open.

În anchetă au mai fost nominalizate Elina Svitolina (Ucraina), Sloane Stephens (SUA), Petra Kvitova (Cehia), Karolina Pliskova (Cehia), Kiki Bertens (Olanda), Daria Kasatkina (Rusia), Anastasija Sevastova (Letonia), Elise Mertens (Belgia), Arina Sabalenka (Belarus), Julia Goerges (Germania), Ashleigh Barty (Australia), Serena Williams (SUA), Madison Keys (SUA), Garbine Muguruza (Spania), Caroline Garcia (Franţa), Qiang Wang (China), Venus Williams (SUA), Maria Şarapova (Rusia), Eugenie Bouchard (Canada), Agnieszka Radwanska (Polonia), Jelena Ostapenko (Letonia), Johanna Konta (Marea Britanie).
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea; editor online: Magdalena Tănăsescu)


populare
astăzi

1 Apropo de modificarea impozitului la jocurile de noroc. Fratele Ursulei von der Leyen este președintele Superbet...

2 ALERTĂ Prăbușire fără precedent a PSD în sondaje! A scăzut sub PNL! AUR e la 40%!

3 Bravo lui! / Președintele, acuzat de CSM că a generat „un blocaj inexplicabil” în justiție pentru că nu a semnat decretele de pensionare pentru 51 de ma…

4 ALERTĂ Avertismentul pentru România al Institutului Robert Lansing în legătură cu declarațiile lui Viktor Orban

5 Proprietarul uneia din cele mai importante mine de aur din Rusia a fost arestat în propriul avion în timp ce încerca să fugă în Turcia!