Tenis: Simona Halep, în continuare pe locul al treilea în clasamentul WTA

Tenis: Simona Halep, în continuare pe locul al treilea în clasamentul WTA

Românca Simona Halep ocupă în continuare locul al treilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, la fel ca şi săptămâna trecută.

Halep se află la 469 de puncte de liderul Naomi Osaka (Japonia) şi la 153 de a doua clasată, cehoaica Petra Kvitova. Simona Halep are un avans de 462 de puncte faţă de germanca Angelique Kerber, aflată pe poziţia a patra.

În top 17 mondial nu s-a produs nicio modificare faţă de săptămâna trecută. Grecoaica Maria Sakkari, care a cucerit titlul la Rabat, a reuşit un salt de 12 locuri, fiind acum pe 39. Elveţianca Jil Teichmann, câştigătoarea turneului de la Praga, a intrat în premieră în top 100, pe locul 87, după un salt de 59 de poziţii.

România are patru jucătoare în top 100, celelalte trei fiind Mihaela Buzărnescu, pe 31, după ce a coborât două poziţii, Sorana Cîrstea şi Irina-Camelia Begu, care se menţine pe 93, respectiv 96.

La dublu, România are în continuare şapte jucătoare în prima sută, Mihaela Buzărnescu pe 30 (-3), Irina Begu pe 33 (+1), Raluca Olaru pe 39 (-6), Monica Niculescu pe 46 (+1), Irina Bara pe 66 (0). Sorana Cîrstea pe 79 (-3) şi Andreea Mitu pe 86 (+1).

În clasamentul WTA Race, pentru Turneul Campioanelor de la Shenzhen, Halep se menţine pe locul 10.

Clasamentul WTA la simplu


1 (1). Naomi Osaka (Japonia) 6.151 puncte
2 (2). Petra Kvitova (Cehia) 5.835
3 (3). Simona Halep 5.682
4 (4). Angelique Kerber (Germania) 5.220
5 (5). Karolina Pliskova (Cehia) 5.111
6 (6). Elina Svitolina (Ucraina) 4.921
7 (7). Kiki Bertens (Olanda) 4.765
8 (8). Sloane Stephens (SUA) 4.386
9 (9). Ashleigh Barty (Australia) 4.275
10 (10). Arina Sabalenka (Belarus) 3.520
...............................................................
31 (29). Mihaela Buzărnescu 1.525
93 (93). Sorana Cîrstea 659
96 (96). Irina-Camelia Begu 639
127 (132). Ana Bogdan 477
143 (128). Monica Niculescu 416
168 (178). Irina Bara 342
171 (160). Alexandra Dulgheru 334
220 (204). Elena-Gabriela Ruse 264
224 (226). Alexandra Cadanţu 259
248 (268). Jaqueline Cristian 220
253 (253). Andreea Roşca 213
...

Clasamentul WTA la dublu


1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 8.160 puncte
2 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) 7.680
3 (3). Kristina Mladenovic (Franţa) 6.955
3 (3). Timea Babos (Ungaria) 6.955
5 (5). Barbora Strycova (Cehia) 6.785
6 (6). Elise Mertens (Belgia) 5.745
7 (7). Demi Schuurs (Olanda) 5.650
8 (8). Andrea Sestini Hlavackova (Cehia) 5.535
9 (9). Ashleigh Barty (Australia) 5.187
10 (10). Ekaterina Makarova (Rusia) 4.910
..................................................................
30 (27). Mihaela Buzărnescu 2.330
33 (34). Irina-Camelia Begu 2.095
39 (33). Raluca Olaru 1.930
46 (47). Monica Niculescu 1.618
66 (66). Irina Bara 1.270
79 (76). Sorana Cîrstea 1.092
86 (87). Andreea Mitu 975
...

Clasamentul WTA Race la simplu


1 (1). Petra Kvitova (Cehia) 3.205 puncte
2 (2). Naomi Osaka (Japonia) 2.556
3 (3). Karolina Pliskova (Cehia) 2.306
4 (4). Ashleigh Barty (Australia) 1.855
5 (5). Belinda Bencic (Elveţia) 1.839
6 (6). Bianca Andreescu (Canada) 1.757
7 (7). Angelique Kerber (Germania) 1.555
8 (8). Elina Svitolina (Ucraina) 1.366
9 (9). Kiki Bertens (Olanda) 1.361
10 (10). Simona Halep 1.246
............................................
93 (87). Monica Niculescu 274
100 (93). Irina-Camelia Begu 242
...
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale