Tenis: Simona Halep, învinsă surprinzător în optimile turneului de la Wuhan (WTA)

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă incredibil de britanica Johanna Konta, scor 6-3, 3-6, 7-5, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 2.212.250 dolari.

Halep, principala favorită a turneului, a condus cu 5-1 în setul decisiv, dar nu a reușit să încheie meciul, Konta revenind incredibil și câștigând după ce a luat șase ghemuri consecutiv.

Simona Halep a cedat după două ore și 17 minute de joc, în care a comis 36 de erori neforțate (Konta 38) și a avut mai puține lovituri direct câștigătoare decât adversara sa (25-28).

Românca (24 ani) a început slab meciul, a fost imobilă și a nu a găsit soluții pentru loviturile britanicei de 24 de ani, aflată pe locul 66 în lume. Konta a condus cu 3-0 în primul set, și-a păstrat avantajul, și l-a câștigat cu 6-3, în 34 de minute.

Halep a evoluat mai bine în setul secund, a condus cu 1-0, a fost egalată (1-1), iar apoi s-a desprins la 4-1. Konta a revenit la 4-3, dar Simona a făcut un nou break și a încheiat setul cu un as, 6-3.

Setul decisiv a început foarte bine pentru reprezentanta noastră, care a avut 2-0, Konta și-a câștigat serviciul (2-1), după care Halep a luat trei ghemuri la rând și a ajuns la 5-1. A doua jucătoare a lumii nu a fost capabilă să încheie meciul la acest scor, greșind mult și oferindu-i șansa adversarei, o jucătoare foarte bătăioasă, să recupereze punct cu punct, ghem cu ghem, până la rezultatul incredibil de 7-5.

Halep va primi un cec de 26.000 dolari și 105 puncte WTA pentru participarea la Wuhan, iar Konta va juca în sferturi cu americanca Venus Williams, după ce le-a eliminat, venind din calificări, pe Andrea Petkovic, Victoria Azarenka și Simona Halep.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Teodora Oprea)


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …