Tenis: Simona Halep va redeveni liderul clasamentului WTA dacă va cuceri titlul la Roland Garros

Tenis: Simona Halep va redeveni liderul clasamentului WTA dacă va cuceri titlul la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, actualul număr doi mondial, va reveni în fruntea clasamentului WTA dacă va reuşi să câştige titlul în turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, care va debuta duminică în capitala Franţei, relatează site-ul WTA.

Halep o va depăşi pe australianca Ashleigh Barty, liderul WTA din ianuarie 2019, dar care nu participă la Openul Franţei, pe care l-a câştigat anul trecut.

Simona Halep (28 ani) vine la Paris după o serie remarcabilă de 14 victorii consecutive, concretizate în trei titluri, la Dubai (februarie), Praga (august) şi Roma (săptămâna trecută). Românca a fost semifinalistă la Australian Open, la începutul anului, iar la Roland Garros a cucerit titlul în 2018, după ce a pierdut finalele din 2014 şi 2017. Anul trecut, Halep s-a oprit în sferturile de finală.

După titlul obţinut la Roma, în weekend-ul trecut, Halep a ajuns la 7.255 puncte, iar un parcurs încununat cu titlu la Roland Garros i-ar aduce încă 1.570 puncte (2.000 pentru titlu, din care se scad 430 pentru sfertul de finală de anul trecut), aducând-o pe 8.825, depăşind-o pe Barty, care, conform noului sistem revizuit de alcătuire a clasamentului, va rămâne la 8.717 puncte.

''Bineînţeles că ar fi frumos să fiu din nou numărul unu, dar e departe. Nu mă pot gândi la câştigarea titlului la Roland Garros, deoarece turneul nu a început încă. Sunt acolo şi voi da totul. Voi visa la asta, cu siguranţă'', a afirmat românca.

Halep a terminat fiecare din ultimele şapte sezoane ca număr unu sau doi WTA, cea mai lungă serie de la cea a germancei Stefanie Graf, care a durat 11 sezoane.

Ultima oară când Halep a fost numărul unu în lume s-a întâmplat la Australian Open în 2019, unde cea care a cucerit titlul, japoneza Naomi Osaka, a pus capăt unei serii a româncei de 48 de săptămâni consecutive pe primul loc. Halep a deţinut în total prima poziţie mondială timp de 64 de săptămâni, fiind a zecea într-o ierarhie all-time.

Halep va juca în primul tur la Roland Garros contra spaniolei Sara Sorribes Tormo.

Clasamentul WTA la numărul total de săptămâni ca lider mondial:
1. Stefanie Graf (Germania) 377
2. Martina Navratilova (SUA) 332
3. Serena Williams (SUA) 319
4. Chris Evert (SUA) 260
5. Martina Hingis (Elveţia) 209
6. Monica Seles (Iugoslavia/SUA) 178
7. Justine Henin (Belgia) 117
8. Lindsay Davenport (SUA) 98
9. Caroline Wozniacki (Danemarca) 71
10. Simona Halep (România) 64
11. Victoria Azarenka (Belarus) 51
12. Ashleigh Barty (Australia) 42
13. Amelie Mauresmo (Franţa) 39
14. Angelique Kerber (Germania) 34
15. Dinara Safina (Rusia) 26
...
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”