Tenis: Sorana Cîrstea, calificată în sferturile de finală la Nurnberg (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a dispus de compatrioata sa Laura Ioana Paar cu 6-4, 6-7 (6), 6-0.

Cîrstea (29 ani, 93 WTA) a obţinut a doua sa victorie într-o zi, în două ore şi 9 minute, după ce în prima parte a zilei a trecut de belgianca Kirsten Flipkens, a cincea favorită, cu 7-6 (6), 6-2, într-o oră şi 44 de minute.

În duelul cu cvasinecunoscuta Paar (fostă Andrei), ajunsă în premieră pe tabloul principal al unui turneu WTA, Cîrstea s-a desprins în primul set la 3-3, câştigând cu 6-4. În actul secund, Paar (30 ani, 301 WTA) a condus cu 2-0, Cîrstea a câştigat cinci ghemuri la rând, dar nu reuşit să încheie conturile, ratând două mingi de meci la 5-4. Cele două au ajuns în tiebreak, unde Laura Paar a reuşit să încline balanţa şi să ia setul cu 7-6 (6). Cîrstea a dominat categoric setul decisiv, adjudecat cu 6-0, în 28 de minute.

Cîrstea câştigase singurul său duel cu Laura Andrei în 2006, la Bucureşti, cu 6-2, 6-4, în optimile unui turneul ITF.

Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 4.980 euro şi 60 de puncte WTA, urmând să joace în sferturi cu sârboaica Nina Stojanovic (22 ani, 247 WTA), venită din calificări, care a dispus în optimi de Sara Sorribes Tormo (Spania) cu 6-1, 0-6, 6-3.

Paar, care are drept cea mai bună clasare a sa în clasamentul WTA locul 280 (15 iulie 2013), a venit din calificări şi va primi un cec de 2.742 euro şi 48 de puncte WTA.

În primul tur la dublu, Andreea Mitu şi rusoaica Alexandra Panova au fost învinse miercuri de cuplul Sharon Fichman (Canada)/Nicole Melichar (SUA) cu 6-3, 4-6, 10-6, în primul tur al probei de dublu la Nurnberg. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

5 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania