Tenis: Tecău și Rojer, calificați în sferturile probei de dublu la Dubai (ATP)

Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.429.150 dolari, după 7-6 (2), 6-1 cu cuplul Mate Pavic (Croația)/Alexander Peya (Austria).

Tecău și Rojer, favoriții numărul patru ai probei, s-au impus în doar 64 de minute de joc.

Cuplul româno-olandez, semifinalist în 2015 la Dubai, și-a asigurat un cec de 19.860 dolari și 90 de puncte ATP, urmând să joace în faza următoare contra învingătorilor din partida Lucas Pouille (Franța)/Fernando Verdasco (Spania) — Philipp Kohlschreiber/Florian Mayer (Germania).

Marius Copil (26 ani, 124 ATP) s-a calificat, luni, pe tabloul principal de simplu , după 7-5, 7-6 (2) cu italianul Andreas Seppi, și va juca în runda inaugurală împotriva germanului Jan-Lennard Struff (26 ani, 59 ATP). Arădeanul conduce cu 3-1 la general, cel mai recent succes venind anul acesta, în calificări la Rotterdam, cu 6-3, 6-4.

Marți, în primul tur la dublu, Florin Mergea și sârbul Viktor Troicki vor înfrunta cuplul Karen Haceanov (Rusia)/Benoit Paire (Franța).

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /