Tenis: Turneul de la Indian Wells, amânat din cauza pandemiei, va avea loc în octombrie

Tenis: Turneul de la Indian Wells, amânat din cauza pandemiei, va avea loc în octombrie

Turneul de la Indian Wells (Statele Unite), considerat al cincilea Mare Şlem în tenis, programat iniţial în luna martie, dar care a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus, va avea în loc în final în octombrie, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.

"Datele precise ale turneului vor fi anunţate după confirmarea calendarului de toamnă pentru circuitele ATP şi WTA", subliniat responsabilii californieni.

Ţinând cont de scăderea puternică a infectărilor cu Covid-19 constatată în Statele Unite şi, în special, în California, unde se desfăşoară evenimentul, turneul se va derula "în prezenţa publicului, conform protocoalelor sanitare prevăzute de autorităţile locale şi de circuitele ATP şi WTA".

"Suntem încântaţi că avem posibilitatea să organizăm turneul în octombrie şi să aducem tenisul profesionist în deşert", a declarat directorul turneului, Tommy Haas.

Turneul de la Indian Wells a fost primul eveniment sportiv major anulat în 2020, atunci când pandemia de coronavirus începuse să fie galopantă în Statele Unite. Câteva zilei mai târziu, întregul sport mondial a fost nevoit să se oprească.

Covid-19 a continuat să facă ravagii în iarnă, iar organizatorii, respectând directivele statului California, au renunţat la organizarea turneului la datele sale obişnuite, preferând să aştepta ca situaţia sanitară să se îmbunătăţească, aşa cum este cazul în prezent, graţie unei campanii eficiente de vaccinare.

Dacă mult aşteptata revenire la normalitate se va confirma ulterior, turneul de la Indian Wells va reveni la perioada sa normală de desfăşurare, în luna martie, începând din 2022, au asigurat organizatorii.

Ultima ediţie a turneului WTA de la Indian Wells a fost câştigată de jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în 2019. Românca Simona Halep are la rândul ei în palmares un trofeu cucerit în deşertul californian, la ediţia din 2015. La masculin, deţinătorul titlului este austriacul Dominic Thiem.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...