Tenis: Varvara Lepchenko, suspendată provizoriu pentru dopaj

Jucătoarea americană Varvara Lepchenko (35 ani) a fost suspendată provizoriu pentru încălcarea regulamentului antidoping, după ce a fost testată pozitiv la o substanţă interzisă, a anunţat, joi, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF).

Lepchenko a furnizat o probă de urină pe 12 iulie, la turneul WTA de la Budapesta, în care au fost depistaţi metaboliţi de adrafinil şi/sau modafinil, ambele substanţe interzise de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA).

Numărul 127 mondial a fost notificată înaintea acuzării sale pe 9 august, iar suspendarea sa provizoriu a devenit efectivă pe 19 august.

''Lepchenko avea dreptul să facă apel la un tribunal independent care va judeca acest caz pentru a demonstra de ce nu ar trebui impusă o suspendare provizorie sau ar trebuie anulată, dar nu şi l-a exercitat'', a precizat ITF.

Pe 13 iulie, jucătoarea română Ana Bogdan o învingea cu 6-4, 7-5 pe Varvara Lepchenko, în primul tur la Budapesta.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker