Tenis: Victoria Azarenka, în favoarea vaccinării obligatorii în circuitul WTA

Belarusa Victoria Azarenka, fost lider mondial al tenisului feminin, s-a declarat în favoarea vaccinării obligatorii în circuitul WTA după afacerea Djokovic, pe care a calificat-o drept "circ", scrie ziarul belgian Le Soir.

Deşi este conştientă de provocarea juridică pe care ar putea-o reprezenta acest lucru, Azarenka, membră a consiliului jucătoarelor WTA, a afirmat că ar fi "benefic pentru toată lumea" dacă WTA ar adopta o politică bazată pe principiul "nu te vaccinezi, nu joci".

Câştigătoare a două turnee de Mare Şlem, Azarenka, acum locul 25 WTA, a făcut o serie de declaraţii după ce a învins-o pe elveţianca Jil Teichmann (34 WTA) în turul 2 al Openului Australiei.

Ultimele zile înaintea turneului au fost marcate de afacerea Novak Djokovic. N.1 mondial al tenisului masculin a primit o derogare medicală pentru a juca la Australian Open, chiar dacă nu era vaccinat contra Covid-19, înainte ca autorităţile australiene să-i anuleze definitiv viza de intrare.

"Pentru mine, este clar. Eu cred în ştiinţă. Cred în vaccinare şi am făcut-o. După mine, este singura soluţie. Pentru toţi cei din tenis, fiindcă noi călătorim mult", a explicat jucătoarea de 32 de ani.

Ea a recunoscut că vaccinarea obligatorie ar putea pune probleme: "Unele ţări nu vor accepta obligaţia. De aceea va fi mult de lucru pentru a o introduce."

În opinia sa, controversa din jurul lui Djokovic este un motiv pentru a aduce claritate. "De îndată ce există o zonă gri, apar prea multe întrebări şi situaţii ca acestea. În anumite cazuri, cred că este nevoie de o adordare în alb şi negru", a spus jucătoarea, care a dezvăluit că a contractatcoronavirusul în noiembrie. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR