Tenis: Victoria cu Serena, cea mai mare victorie din viața Simonei Halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat că victoria cu Serena Williams, 6-0, 6-2, miercuri, la Turneul Campioanelor de la Singapore, este cea mai mare din viața sa.

''Este cel mai mare meci din viața mea. Nu pot explica ce simt acum, sunt foarte fericită. A fost visul meu să înving una dintre surorile Williams, dar nu aș fi putut juca acest tenis dacă nu aș fi avut alături spectatorii, susținătorii mei, echipa mea'', a afirmat Halep imediat după meci.

''Trebuie să uit repede acest meci, să îmi văd de turneu și voi avea timp să sărbătoresc după aceea'', a mai spus Halep, debutantă la Turneul Campioanelor.

''Serena nu a fost în cea mai bună zi, iar eu mi-am văzut de jocul meu, agresiv, am luat mingea devreme și am servit bine'', a precizat Simona Halep, numărul patru mondial.

Serena Williams, liderul mondial, a învins-o pe Simona în precedentele trei confruntări, în 2011 în turul secund la Wimbledon, cu 3-6, 6-2, 6-1, și anul trecut la Roma, cu 6-3, 6-0 în semifinale, și la Cincinnati, cu 6-0, 6-4 în sferturi.

Halep, care este practic calificată în semifinale, va juca ultimul său meci din Grupa Roșie cu Ana Ivanovic, vineri.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români